BUCUREȘTI, 4 aug – Sputnik. Canicula a dat bătăi de cap românilor în ultimele zile va lăsa locul său ploilor, nu înainte, însă, de a-și mai face puțin simțită prezența.
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis o atenționare cod galben pentru astăzi, 4 august, dar și pentru mâine, de disconfort termic ridicat.
În sudul și sud-estul țării, disconfortul termic se va accentua și local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Miercuri (4 august) temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar joi (5 august) între 34 și 39 de grade. Minimele termice, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade.
O a doua atenționare meteorologică de cod galben intră în vigoare astăzi, 4 august 2021, ora 12.00, și este valabilă până mâine, 5 august 2021, la ora 6.00.
Fenomenele vizate sunt instabilitatea atmosferică temporar accentuată.
În intervalul menționat, în Moldova, în cea mai mare parte a Munteniei și local la munte și în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25...45 l/mp.
Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Meteorologii informează, de asemenea, că, începând de mâine, 5 august, ora 12.00 și până sâmbătă, 7 august, ora 10.00, vom avea parte de instabilitate atmosferică accentuată.
În intervalul menționat, începând dinspre sud-vest, instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăși pe intervale scurte sau prin acumulare 20...40 l/mp și izolat 50...60 l/mp.