August este a opta lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. În România, luna august, popular, are mai multe denumiri zonale: Augustru, Măselar, Gustar, Secerar.
În Calendarul ortodox din luna august 2021 există trei sărbători religioase importante, marcate cu cruce roșie.
Calendar creștin ortodox: Postul Adormirii Maicii Domnului
Trebuie reținut că de pe 1 august până pe 14 august inclusiv se desfășoară Postul Adormirii Maicii Domnului, unul din cele patru posturi ortodoxe anuale.
Luna august începe cu prima duminică, chiar pe 1 august, când se sărbătorește Scoaterea Sfintei Cruci, duminica a VI-a după Rusalii, atunci când va fi și dezlegare la ulei și vin.
În data de 6 august este una dintre marile sărbători creștine și anume, Schimbarea la Față a Domnului (dezlegare la pește), iar pe 7 august va fi sărbătoarea Sfintei Teodora de la Sihla, o sfântă reprezentativă pentru istoria monahismului românesc.
Pe 15 august 2021, în duminica a VIII-a după Rusalii, este Adormirea Maicii Domnului, o mare sărbătoare pentru toată lumea creștină, precum și pentru români.
În ultima duminică, a X-a după Rusalii, va fi prăznuită o altă sărbătoare cu cruce roșie, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (dezlegare la ulei și vin).
Iată sărbătorile cu cruce roșie din luna august:
6 V † Schimbarea la Față a Domnului (dezlegare la pește)
15 D † Adormirea Maicii Domnului
29 D † Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
Iată și sărbătorile cu cruce neagră din luna august:
5 J † Sfantul Ioan Iacob Hozevitul
7 S † Sfanta Teodora de la Sihla - Dezlegare la ulei si vin
11 M † Sfantul Nifon, patriarhul Constantinopolului
16 L † Sfinții Martiri Brâncoveni, Sf. Cuv. Iosif de la Văratec
17 M † Sfântul Mucenic Miron; Sfântul Gheorghe Pelerinul
21 S † Sf. Mc. Donat diac., Romul pr., Silvan diac. şi Venust
23 L † Sfântul Mucenic Lup
30 L † Sf. Ier. Varlaam, Mitropolitul Moldovei şi Sf. Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului; Sfântul Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhul Constantinopolului