BUCUREŞTI, 29 iul – Sputnik, Doina Crainic. Purtătorul de cuvânt al judecătoriei districtului Taganski din Moscova, Zulfia Gurinchuk, a anunţat joi că instanţa a amendat Google cu trei milioane de ruble (41.010 dolari) pentru încălcarea reglementărilor privind localizarea datelor rușilor.
„Google LLC a fost găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni administrative în temeiul articolului 13.11 punctul 8 din Codul privind infracțiunile administrative din Rusia. Compania a fost sancţionată cu o amendă administrativă de trei milioane de ruble”, a declarat Gurinchuk pentru Sputnik.
Protocolul a fost emis către Google pentru neîndeplinirea obligației sale de a asigura înregistrarea, sistematizarea, acumularea, stocarea, clarificarea și recuperarea datelor personale ale cetățenilor ruși, utilizând bazele de date din țară.
Amenda maximă pentru o persoană juridică poate ajunge la 6 milioane de ruble. Aceasta este o primă astfel de amendă aplicată Google.
În mai, publicaţia Business Insider relata despre un proces intentat anul trecut de procurorul general al Arizona, Mark Brnovich. Potrivit acestuia, compania a urmărit ilegal locația utilizatorilor de Android fără consimțământul acestora, chiar dacă utilizatorii dezactivaseră funcțiile Android de urmărire a locației.
De asemenea, site-ul de presă informa că documentele arată că Google a făcut presiuni asupra producătorilor de telefoane pentru a ascunde utilizatorilor setările de confidențialitate.