BUCUREȘTI, 28 iul – Sputnik. În cadrul ședinței de miercuri, guvernul Ucrainei a adoptat un proiect de decret prezidențial cu privire la oferirea Lituaniei a unui ajutor umanitar sub formă de sârmă ghimpată pentru construirea unui gard la frontieră cu Belarus, în contextul creșterii numărului de migranți din această țară.
“Cabinetului de miniștri i-a fost înaintat spre examinare proiectul decretului președintelui Ucrainei cu privire la acordarea unui ajutor umanitar Republicii Lituaniene... Din cauza lipsei de mijloace tehnice pentru fortificarea frontierei, partea lituaniană a solicitat Ucrainei un ajutor umanitar sub formă de sârmă ghimpată pentru consolidarea graniței”, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, în cadrul ședinței guvernului.
Potrivit lui, decretul respectiv al președintelui a fost elaborat la solicitarea premierului Ucrainei, “în legătură cu situația critică creată la frontiera dintre Lituania și Belarus” și a adresării respective a părții lituaniene de acordare a unui ajutor. Kuleba a declarat că solicitarea autorităților lituaniene a venit în contextul “unei creșteri a numărului migranților ilegali din Belarus”.
În ultima perioadă Lituania anunță despre o creștere a numărului migranți ilegali, reținuți la frontieră cu Belarus. Pe 2 iulie autoritățile au declarat situație extremă în legătură cu un flux mare de migranți.
La rândul său, președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, a delcarat că țara sa nu mai poate reține fluxul de migranți înspre statele UE. Din cauza sancțiunilor Occidentului, Minskul “nu mai dispune de suficiente capacități și bani”.