BUCUREȘTI, 27 iul – Sputnik. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a deconspirat în regiunea Harkov o schemă de vânzare a copiilor nou-născuți străinilor. Copii cu pachetul complet de acte era vândut contra 60 de mii de dolari, informează marți serviciul de presă al SBU.
“Afaceriștii au pus la punct o schemă de furnizare a copiilor nou-născuți străinilor în cadrul programului de mame surogat. Copilul cu un dosar complet de acte false era vândut la un preț de 60 de mii de dolari”, se menționează în comunicat.
Potrivit seviciului, din grupare făceau parte cetățeni din regiunile Kiev și Harkov, inclusiv un conducător al unui centru de medicină reproductivă din capitala ucraineană.
“Răufăcătorii ajutau străinii la înregistrarea unor căsătorii fictive cu cetățeni ai Ucrainei. Apoi, medicii complici confirmau oficial “infertilitatea” soției, motiv care serveau drept pretext pentru recurgerea la tehnologii reproductive adiționale. Ulterior, erau căutate candidate pentru rolul de mame surogat. Astfel, străinul obținea dreptul de a scoate copilul din țară”, informează SBU.
Totodată, SBU a constatat un caz de neglijență a lucrătorilor medicali în unul din centre reproductive, care a dus la moartea unui nou-născut.
Reprezentanții organelor de forță au efectuat percheziții la centrul de medicină preventivă și la domiciliile persoanelor implicate în schemă, în urma cărora au ridicat telefoane mobile și computere care conțin probe ale activității ilegale, precum și documente.
SBU suspectează participanții la schemă “în îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de lucrători medicali și farmaceutici” și “uz de fals”, aceștia riscând cu până la trei ani închisoare.