BUCUREȘTI, 27 iul – Sputnik. Umilință majoră pentru Japonia, a cărei favorită, tenismena Naomi Osaka a fost zdrobită de sportiva cehă Marketa Vondrousova.
Naomi Osaka, una dintre cele mai controversate campioane ale tenisului mondial, era o mare speranţă a țării gazdă a Olimpiadei la râvnita medalie de aur.
Numai o oră şi 10 minute i-a fost necesar Marketei Vondrousova pentru a o învinge pe japoneză cu 6-1, 6-4, timp în care Osaka a comis 31 de greşeli directe.
Marketa Vondrousova este numărul 17 în clasamentul mondial WTA și a fost numărul 1 mondial la junioare.
Naomi Osaka, fostă numărul 1 mondial, a avut un comportament extrem de controversat, boicotând mai multe turnee de grand slam în ultimul an.