BUCUREȘTI, 23 iul – Sputnik. Florin Cîțu a dat astăzi asigurări că România mai are mult până la datoria de 60 la sută și a afirmat că datoria publică ar fi la un nivel rezonabil.
”Știți foarte bine că în Uniunea Europeană de la 60% există discuții. În România s-au luat decizii de a avea câteva măsuri înainte a avea 60%. Deja măsurile sunt luate de anul acesta. Știți că în sectorul public salariile au fost înghețate”, a declarat premierul Florin Cîțu referitor la datoria publică a României.
Cîțu a dat asigurări că România mai are până la 60 la sută, afirmând chiar că „60% este un nivel rezonabil, mai avem mult de tot până la 60%”.
Doar că referitor la posibilitatea ca România să ajungă la nivelul de 60%, premierul a dat un răspuns în doi peri:
„Regula de aur spune că dacă te împrumuți doar pentru investiții, ceea ce facem noi de un an de zile, poți să te dezvolți. Noi, așa cum am arătat și anul trecut și anul acesta poți să te împrumuți doar pentru investiții. Creșterea economică anul acesta în primul trimestru este datorată doar investițiilor”. Acest lucru nu înseamnă, așadar, că România nu va ajunge la o datorie publică uriașă, ci doar că premierul vrea să liniștească opinia publică sub pretextul că împrumuturile Guvernului sunt bune pentru că se duc pe ”investiții”, care însă nu sunt precizate.
România, pradă asasinilor economici
Analistul Sorin Roșca Stănescu a atras deja atenția într-o analiză că prin ultimele împrumuturi, Guvernul Cîțu a depășit cota de avarie, iar România s-a îndatorat cu mai mult de 50 la sută din PIB, ceea ce deschide calea asasinilor economici.
”În total, datoriile României trec binișor de 100 de miliarde de euro, un munte de bani pe care nu l-am mai datorat niciodată în istorie și care depășește 50% din Produsul Intern Brut. Automat, întrăm în austeritate. Apoi într-o criză din care nu ne mai pot scoate decât asasinii economici. Care vor proceda că la carte”, a tras SRS semnalul de alarmă. Și el vorbește doa de depășirea a 50 la sută, nu de 60 la sută!
Explicațiile analistului nu lasă loc de interpretări: o asemenea îndatorare a României o aruncă la discreția băncilor și a fondurilor de investiții.
Astfel, la peste 50% datorie publică din Produsul Intern Brut, totul se va scumpi, rând pe rând, de fapt viața se va scumpi, și se spune adio pentru mult timp oricăror creșteri de venituri.
”Intrăm în mod obligatoriu în austeritate. Mai este necesar un singur pas, încă câteva miliarde, și România va depăși linia roșie. Începând din acel moment, care este foarte aproape, austeritatea va degenera în curbă de sacrificiu”, descrie SRS procesul.
În esență, explică el, curba de sacrificiu mută responsabilitatea restituirii uriașelor datorii contractate la bănci și fonduri de investiții exclusiv pe umerii cetățenilor. Altfel spus, băncile și fondurile de investiții nu vor sta cu mâinile în sân, astfel că, într-un scurt interval de timp, guvernele, oricare vor fi acelea, vor fi obligate să încerce pe toate căile rostogolirea datoriilor.
”Cu alte cuvinte, vor contracta noi împrumuturi pe termen scurt și la dobânzi din ce în ce mai mari, împrumuturi de urgență, pentru a încerca să plătească datoriile scadente. Rostogolirea într-un asemenea ritm a unor împrumuturi disproporționat de mari față de Produsul Intern Brut al unui stat conduce la colaps. Vine momentul când pur și simplu nimeni nu ne mai împrumută, indiferent de dobândă”, explică SRS.
Mai departe, vine momentul când bancherii, fondurile de investiții și instituțiile financiare internaționale vor pune condiții draconice, iar sistemul va impune vânzarea masivă pe prețuri de nimic a activelor statului și a infrastructurii esențiale.
”Aici intervin așa-numiții asasini economici. Un stat care nu se mai poate ridica de la pământ este ștrangulat și forțat să-și cedeze toate resursele. Pe termen lung sau chiar definitiv. Statutul de colonie al României va fi astfel consacrat. Iar colonie înseamnă o forță de muncă și mai ieftină. Mai multă pauperizare, dar și mai multă depopulare a României”, este soarta prezisă de SRS după guvernarea Cîțu.