Relațiile româno-ruse
Principalele evenimente în relațiile diplomatice, economice și culturale între România și Federația Rusă

Patriarhul Kirill, despre Patriarhul Daniel: Vrednic fiu al evlaviosului popor român

Patriarhul Moscovei și Întregii Rusii Kiril a ținut să menționeze rolul pe care l-a avut părintele Stăniloae în formarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române Daniel.
Sputnik
BUCUREȘTI, 22 iul – Sputnik. Patriarhul Moscovei și Întregii Rusii a adresat un mesaj de felicitare Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române Daniel, cu ocazia împlinirii a 70 de ani.

“Un vrednic fiu al evlaviosului popor român, l-ați urmat pe Domnul nostru Iisus Hristos în epoca strâmtorării credinței, când durerile și greutățile îl așteptau pe fiecare care a hotărât să se dedice slujirii Sfintei Biserici”, se spune în mesajul Întâistătătorului Bisericii Ruse.

Totodată, Patriarhul a țintu să menționeze rolul pe care l-a avut părintele Stăniloae în formarea Patriarhului Daniel.
“Activitatea științifică intensă pe care ați început-o sub îndrumarea remarcabilului teologi român, părintele Dumitru Stăniloae, V-a adus faima de savant cu autoritate și de pedagog bisericesc”, se spune în mesaj.
Eveniment, azi: Patriarhul Kirill al Rusiei – apariție surpriză în România
“Ne cunoaștem de mai multă vreme, de câteva decenii. Ne-a apropiat cercul unor ascultări responsabile, încredințate nouă de Bisericile noastre, precum și dorința aprinsă sădită în noi de către îndrumătorii noștri de a sluji întăririi credinței noastre”.
Totodată, Patriarhul Kirill a remarcat misiunea pastolară a Preafericitului Patriarh Daniel, precum și rolul lui în ridicarea catedralei Mântuirii Neamului în București
Politică
Iohannis l-a decorat pe Patriarhul României
“Astăzi, sub omoforul Preafericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română își dezvoltă activ slujirea misionară, socială și a tinerilor, mărturisind despre dragostea lui Dumnezeu și adevărurile Evangheliei în mintea și inima fiecărei persoane care vine în această lume (In. 1:9), prin grija Voastră în centrul Bucureștiului a fost edificată o catedrală măreață, care simbolizează importanța Sfintei Ortodoxii în trecut, prezent și viitorul României”, se spune în mesajul Întâistătătorului Bisericii Ruse.