BUCUREȘTI, 22 iul – Sputnik. Tulpina Delta a noului coronavirus începe să câștige tot mai mult teren în Europa, iar regulile de călătorie se schimbă.
Din acest motiv, românii care și-au programat concediile pentru luna august a acestui an sunt tot mai preocupați și au deja o grijă în plus. Ei se întreabă dacă trebuie sau nu testați și copiii și ce se întâmplă cu cei mici dacă ne întoarcem dintr-o zonă roșie ori galbenă.
În primul rând, trebuie consultate hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență ca să vedem în ce zonă se află țara pe care dorim să o vizităm – verde, galbenă sau roșie și ce reguli se aplică în fiecare situație la întoarcerea în România.
Este important de menționat că cei care vin din state aflate în zona galbenă stau în carantină dacă nu sunt vaccinați sau nu prezintă un test COVID negativ. Scapă de această măsură a carantinării cei care dovedesc că au trecut prin boală, scrie digi24.ro .
La întoarcerea dintr-o zonă roșie, însă, intră în carantină numai cei care nu prezintă dovada vaccinării.
Copiii mici, cu vârste sub 3 ani, sunt scutiți de carantină, indiferent de țara de unde se întorc.
Minorii cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani, veniți dintr-o zonă galbenă sauroșie, sunt și ei exceptați, însă doar dacă prezintă un test PCR negativ și au părinții vaccinați.
Potrivit Comitetului Național pentru Situații de Urgență, acestă testare a minorilor trebuie să fie făcută înainte de intrarea în țară.
Sunt, însă, și excepții. Astfel, părinții trebuie să ceară o derogare pentru o zi sau câteva ore dacă din anumite motive nu au putut testa copilul până la întoarcerea în țară.
Există și cazuri în care minorul nu poate fi testat din diferite motive. Atunci, acesta trebuie să stea în carantină 14 zile - după 8 zile se poate efectua un test, iar dacă rezultatul este pozitiv, cel mic poate ieși din carantină în a 10-a zi.
În cazul în care părinții sunt vaccinați, nu trebuie să stea și ei în carantină, însă, în situația în care o altă persoană nevaccinată anti-COVID va avea grijă de minor, și aceasta va trebui să se izoleze alături de el.