BUCUREȘTI, 19 iul – Sputnik. Pare paradoxal sau neprofesionist, dar marile manifestații din Franța, la care și în ultimul week-end au participat sute de mii de nemulțumiți, sunt ignorate de presă.
”Și, totuși, în Franța au protestat, azi, juma’ de milion de oameni, contra pașaportului sanitar și a înțepării obligatorii…”, nota ieri cunoscutul avocat Gheorghe Piperea, observând că mass media de la noi ”se concentrează pe vacanță și plusează mereu cu valul IV, precum și cu amenințările cu excluderea din profesie a personalului sanitar”.
În ultimul week-end, au fost în stradă sute de mii de francezi, care au protestat împotriva vaccinării şi a certificatelor COVID la Paris, Strasbourg, Lille, Montpellier și în alte zeci de localități.
Manifestații au strigat ”Libertate!” şi au denunțat ”dictatura sanitară” a președintelui Macron. În context, două centre de vaccinare ar fi fost vandalizate.
Cunoscutul avocat și om politic Aurelian Pavelescu a atras atenția asupra protestelor în lanț din Franța și consideră că se apropie Revoluția și… GHILOTINA!
”Am avertizat de câteva luni că în Franța se pregătește ghilotina, în sacra tradiție, a lor, a Revoluției franceze și a comandamentelor Marseillezei”, a scris după proteste Pavelescu.
În avertismentul publicat în urmă cu două luni, avocatul făcea referire la cele două scrisori deschise ale militarilor, grade înalte - rezerviști și activi - adresate Președintelui, Guvernului și Parlamentului, din care rezulta că ”este iminent războiul civil și armata va fi obligată să salveze Republica, au fost fără precedent”.
La fel, demonstrațiile masive pe tot cuprinsul țării cu ocazia Zilei Naționale, 14 iulie, împotriva Președintelui Macron, ”au fost de o vehemență mai mare decât cele din 1968 în urma cărora De Gaulle a fost nevoit să demisioneze”, spune Pavelescu.
”Aceste demonstrații nu se vor opri, ci, din contră, vor escalada, cu toată cenzura oficială și big-tech”, consideră reputatul om politic român, subliniind că ”Macron nu mai poate oferi nicio soluție, cu un partid care a obținut sub 4% la o prezentă de puțin peste 30%”.
Mai mult, Macron în general, dar mai ales în acest conflict cu marea parte a societății franceze ”globaliștii, multinaționalele și UE”.
”Toate încercările lui de a veni cu soluții în verbiajul sloganelor UE, n-au adus nicio rezolvare, iar acțiunile dure de impunere a obligativității vaccinării creează o revoltă și mai mare, cu mult mai mare decât legea prin care trebuia protejată identitatea jandarmilor în activitățile de păstrare a ordinii publice”, constată Pavelescu.
Dar, președintele PNȚCD atrage atenția asupra unui aspect important – ”au fost transmise și imagini cu o unitate de jandarmi care a pactizat cu demonstranții”, un fapt pe care el îl consideră ”de o gravitate fără margini”.
Și, atenție la avertismentul omului politic român:
”Am spus și o repet, cultura de protest a francezilor este unică în lume și nu se va opri, iar consecințele pot fi teribile, sub semnul ghilotinei. Revoluția e pe cale să izbucnească și, ca și în 1848, nu se va limita la Franța. Valul nu se va opri, ci va crește înspăimântător la porțile Bruxellesului”, scrie Pavelescu.
Incapabili de soluții, ”birocrații lași și abuzivi UE nu pot să pună focul și apoi să se ascundă prin birourile bine păzite”, consideră Pavelescu.
Ori, spune avocatul politician, ”fără Franța, UE dispare”.
”Responsabilitatea aparține clicii abuzive de la Bruxelles, care a transformat UE dintr-un proiect creștin-democrat, al părinților fondatori, într-unul neomarxist, de suprimare a libertății popoarelor”, conchide dur Aurelian Pavelescu.