Piotr Akopov
Cu toate acestea, ascensiunea Annalenei Baerbock a fost la fel de rapidă precum și prăbușirea ei – iar deocamdată nu este clar dacă această tendință a încetinit. Presa germană a promovat intens imaginea Baerbock, aparițiile ei au devenit atât de frecvente, încât poporul a început să se dezamăgească de ea. Desigur, o contribuție au avut și anumite momente controversate în CV-ul ei (de genul organizații în care nu a activat niciodată), nedeclararea salariilor de partid și plagiatul descoperit în cartea ei. Nu sunt niște păcate grele, însă în sumă acestea au provocat un efect neplăcut pentru Verzi: la moment popularitatea partidului se află în zona 17-20 la sută și ar putea scădea și mai mult. Însă cel mai deranjant lucru pentru Verzi este restabilirea pozițiilor partidului din coaliția de guvernare.
Da, CDU/CSU nu mai are acele 35 la sută și peste, așa cum era pe vremea lui Merkel, însă în actualul context 28 e o cifră destul de bună. Iar SPD, care ajunsese sub 10 la sută, a reușit pe neașteptate să-și restabilească simpatiile pierdute – ajungând la un nivel cu Verzii. Acest lucru nu înseamnă că după alegerile din septembrie se va păstra actuala coaliție, destrămarea ei este inevitabilă, exact așa cum este inevitabilă și plecarea lui Merkel. Însă reînvierea social-democraților și creșterea simpatiilor față de succesorul lui Merkel, Armin Laschet, arată că în orice caz noua coaliție va fi formată de vechile partide, indiferent dacă aceste sunt de stânga sau de dreapta. Desigur, “Verzii” vor fi chemați în coaliție, însă fără a li se oferi primele poziții (iar dacă va continua actuala tendință, nici măcar cele secunde). Acest lucru are o importanță principială, inclusiv pentru Rusia.
Pentru că Verzii fac un joc vădit proatlantic – ceea ce e bizar pentru un partid care a apărut acum 40 de ani, având la origine o mișcare antimilitaristă, anti-NATO. Nu, Verzii nu au devenit militariști – însă partidul s-a inclus atât de activ în proiectele și structurile globaliste (adică, în matricea anglo-saxonă), încât, în esență, joacă împotriva normalizării relațiilor ruso-germane. Acest lucru se observă cel mai bine în cazul Nord Stream 2. Baerbock se pronunță pentru renunțarea la proiectul care se află la ultima sută de metri de finalizare, iar toate argumentele ei, inclusiv cele ecologiste, sunt speculative.
Gazoductul pune în pericol securitatea Ucrainei, spune Baerbock, cică acest lucru l-a confirmat și Putin (desigur, e o pură invenție). N-ar corespunde intereselor externe ale UE și vecinilor ei de Est – adică, a ucrainenilor. Însă ce corespunde intereselor politicii externe ale Europei? Procurarea gazului lichefiat american? Susținerea planurilor tembele de euroatlantizare a Ucrainei?
Pe lângă aceasta, Baerbock consideră că Nord Stream 2 “subminează suveranitatea energetică europeană” – însă cum poate fi asigurată suveranitatea energetică a UE în cazul în care se va renunța la toate sursele de energie, începând cu centralele nucleare și terminând cu gazul natural? Energia verde este costisitoare (adică, reduce competitivitatea UE) și nu poate înlocui resursele energetice obișnuite. Majoritatea nemților înțelege foarte bine acest lucru, în pofida tuturor eforturilor propagandistice ale globaliștilor, care susțin că nu există nicio alternativă la “viitorul verde”.
Reducerea popularității irită Verzii, care susțin că Baerbock este supusă hărțuirii, inclusiv pentru faptul că e femeie... Adică, încearcă să exploateze și subiectul feminismului, ceea ce pare pueril după cei 16 ani de guvernare a lui Merkel.
O replică reușită la astfel de afirmații a oferit președintele bundestagului, Wolfgang Schäuble. Politicianul a invocat vechea zicală, potrivit căreia “dacă nu suferiți căldura, nu aveți ce căuta la bucătărie”. Într-adevăr, campania electorală s-a dovedit prea dificilă pentru Annalena Baerbock, însă acest lucru a fost determinat de faptul că pe arena politică germană Verzii activau în condiții de seră.
Da, la trecere între veacuri, aceștia se aflau în componența coaliție de guvernare la nivel federal (în guvernul lui Gerhard Schroeder), iar unul din landurile germane, Baden-Württemberg, este condus de 10 ani de un exponent al Verzilor, Winfried Kretschmann. Cu toate acestea, până de curând, aceștia nu erau tratați ca o forță capabilă să joace un rol central la nivel federal. Acum, pe fundalul crizei “partidelor populare” (adică CDU/CSU și SPD), când Verzii au început să-și revendice primele poziții, au fost striviți ușor.
Anume ușor, spre deosebire de modul în care s-a procedat și se procedează cu un alt pretendent la primele poziții – Alternativa pentru Germania. Odată ce nu-și pot permite interzicerea acestui partid parlamentar (popularitatea căruia ajunsese la 20 la sută), formațiunea este demonizată, ignorată și izolată (fiind interzisă orice cooperare a partidelor cu AfD la orice nivel), acuzată de relații necurate cu străinii (desigur, cu Rusia), fiind supusă monitorizării de către serviciile de informații. Nimic din toate acestea nu amenință Verzii nici pe aproape, pentru că AfD este un partid contraelitar, care deranjează establishment.
Verzii sunt doar unul din jucătorii din sistem, chiar dacă se află sub o influență străină vizibilă. Însă această influență este una pe care elita germană nici nu-i poate pronunța numele – structurile atlantiste și globaliste. Iată de ce Verzii sunt împinși cu circumspecție la pozițiile pentru care au crescut – un partener mai mic al oamenilor serioși. Care vor guverna Germania și după plecarea lui Merkel, cum ar fi Wolfgang Schäuble, un veteran al politicii, de 78 de ani, care avea mari șanse să ocupe postul de cancelar până la venirea unei oarecare Merkel.
Angela i-a tăiat calea, însă el și-a păstrat influența și ambițiile. Nu are de gând să plece, fiind “a doua persoană” în stat (postul de președinte al bundestagului este mai important decât funcția de cancelar, conform constituției germane) și candidează din nou pentru mandatul de deputat. Pentru a direcționa în continuare Germania, o chestiune serioasă, care nu e de nasul “verdei” Annalena.