BUCUREȘTI, 15 iul – Sputnik. În momentul de față se duce o adevărată luptă pentru blocarea mediatică a senatoarei independente Diana Șoșoacă, fără îndoială cea mai curajoasă și puternică voce din Parlamentul României.
Mass media care au curajul să o promoveze redau declarațiile ei fulminante, care pun pe jar grupurile de interese cele mai puternice.
Un exemplu este chiar o recentă emisiune de la Realitatea TV, în care senatoarea a atins un punct esențial, care dovedește cârdășia la nivel înalt: lipsa unei strategii a statului în relația – de cele mai multe ori lupta! - cu marile companii multinaționale, care fac profituri uriașe, dar reușesc să evite plata taxelor și mai ales a impozitelor.
În schimb, statul jupoaie comercianții medii și mici - majoritatea români! – făcându-le existența imposibilă.
”Toate organele de control se duc peste comerciantul român, iar dacă vor să scape, trebuie să le umple portbagajul celor care îi controlează”, a spus Diana Șoșoacă, punctând – ”Știu cazuri de oameni care nu și-au mai cumpărat nimic de ceva ani, pentru că „primesc” totul”.
Pe de altă parte, ce au făcut organele de control ale statului în cazul supermarketurilor?
Diana Șoșoacă izbucnește: ”M-am săturat să văd cum multinaționalele se îmbogățesc peste noapte, iar profitul este externalizat”.
”Nicio măsura din ultimii ani nu a fost luată în așa fel încât să producă beneficii pentru români”, spune Diana Șoșoacă, comentând că ”totul este gândit din punct de vedere al teoriei, dar practica ne omoară”.
Tot aici avem situația a zeci de mii de angajați ”plătiți cu salariul minim pe economie”, spune senatoarea care, ca avocat, a reprezentat mulți angajați din supermarketuri – ”Multora nu li se respectă deloc drepturile, taxele și impozitele sunt mici pentru acești oameni, iar profitul se duce în buzunarele acționarilor”.
Iar una dintre pârghiile principale ale menținerii acestei situații este la vârful politicii: ”Avem politicieni corupți care își mai iau și comisioane de la diverse corporații”.
Rezultatul acestei cârdășii este vizibil prin ”toate aceste politici care au fost făcute în beneficiul străinilor și nu în sprijinul companiilor românești”.
Diana Șoșoacă redă situația României în cifre fără putință de tăgadă: ”Pâna în 1989 aveam zero lei datorii, iar la nivelul anului 2020 avem 52% din PIB datorii”.
”Cei din conducerea țării trăiesc în statistici și cifre - noi suntem niște simple cifre pentru ei, ceea ce este dezumanizant”, spune Diana Șoșoacă, iar ”oamenii au muncit, au contribuit și mor de foame cu pensiile actuale”.
Senatoarea independentă spune fără ocolișuri: ”Suntem folosiți ca cei din Africa! Suntem o țară plină de resurse exploatate de străini! Dacă am exploata noi resursele, oamenii nu ar mai muri de foame„.
”Nu sunt comunistă, ci un patriot, iar lumea mă etichetează pro-rusă și pro-comunistă”, declară revoltată Diana Șoșoacă, subliniind un adevăr pentru care este blamată: ”Odată ce externalizezi, s-a ales praful, iar noi suntem pe același palier cu țările africane, cu bogății imense, dar unde majoritatea oamenilor moare de foame!”.
În acest sens, Diana Șoșoacă lansează un mesaj forță: ”Companiile strategice ar trebui să rămână în administrarea statului”.
”Constituția spune că proprietatea publică nu se poate vinde, deci toate aceste contracte de proprietate sunt nule”, spune senatoarea, dar obstacolul este secretizarea înțelegerilor. ”Oricând se poate cere desecretizarea acestor contracte”, replică senatoarea, arătând că l-a interpelat pe Cîțu, dar ”n-a știut ce să-mi răspundă”.
Senatoarea a spus asemenea adevăruri tăioase în parlament – de exemplu, înainte de vacanța parlamentară a vorbit de aspectele pensiilor infime. ”Cei din PNL și USR PLUS mi-au strigat că sunt mincinoasă, fiindcă nu există pensii de 800 de lei” - să se ducă să vadă că sunt oameni și cu pensii de 150 de lei, spune senatoarea.
”Eu nu am acces să propun măsuri, pentru că sunt Șoșoacă și fug toți (politicienii) de mine”, spune senatoarea, iar în acest caz metoda ei este cea a legăturii directe, cu oamenii, în stradă sau la locul unor mai nenorociri.
Diana Șoșoacă este un avocat care a ”apărat pro bono oameni care aveau astfel de probleme”.
”Am fost și am filmat la Fabrica de Porțelan din Dorohoi, care era singura fabrică ce avea contracte cu Japonia. O parte s-a vândut unor arabi, iar cealaltă este dezastru”, spune senatoarea care a început un periplu prin țară, în locuri unde cârdășia politicienilor cu corporații străine – ”privatizarea” - a lăsat… pustiul falimentului și jalea șomajului.
Menționăm în acest sens că Diana Șoșoacă și echipa sa – ”Echipa Dreptății” – merg în această perioadă în Gorj, Vâlcea, Galați, Brăila și alte județe unde sunt probleme și au avut loc mari nenorociri contre bunurilor naționale.