BUCUREȘTI, 14 iul – Sputnik. Imaginea cea mai realistă a ”parteneriatului strategic” este umilirea românului. Asta reiese din ceea ce a observat scriitorul, economistul și omul politic Varujan Vosganian trecând prin fața Ambasadei SUA.
”Treceam astăzi pe lângă Ambasada Statelor Unite ale Americii și am văzut, în plin soare, câteva zeci de persoane așteptând pentru viză. O imagine umilitoare pentru noi românii, mândri, altminteri, de parteneriatul strategic cu Statele Unite”, consideră Varujan Vosganian.
Marele scriitor notează fără reticențe „strategice”: ”Nu văd motivele pentru care acest sistem de vize (de la noi către ei, nu de la ei către noi) se menține”.
”Țara noastră nu exportă terorism (terorismul este zero în România), nu exportă infracționalitate (avem una dintre cele mai scăzute rate ale infracționalității din Uniunea Europeană), cu excepția unor hackeri (care pentru asta nu au nevoie să meargă acolo) nu am auzit de rețele mafiote românești în SUA”, scrie Varujan Vosganian.
Chiar dacă au mai ajuns prin America rețele din România (vezi cazul „Rechinului” din Craiova sau al clanurilor rome care s-au împușcat), oricum acestea NU se compară cu mega infracționalitatea din SUA! Și nici nu se explică felul în care vigilentele autorități americane au permis unor interlopi cunoscuți din România să ajungă în SUA!
Pe de altă parte, Varujan Vosganian consideră că nici temerea că ”eliminarea vizelor ar duce la o emigrație românească masivă pe continentul nord-american nu se justifică”.
”Marile valuri de emigrație românească au avut deja loc”, atrage atenția fostul ministru, care aduce care argument datele INS, care arată că ”migrația anuală nu depășește câteva zeci de mii de persoane, cu copii cu tot”.
Și, adaugă fostul ministru, ”nu văd de ce America ar fi mai tentantă decât Europa Occidentală”.
În plus, Varujan Vosganian le aruncă în față americanilor propria lor istorie, plină de imigranți care s-au manifestat violent, prin adevărate imperii ale infracțiunii: italienii, irlandezii, mai nou rușii…
”Hai să fim serioși, așa cum arată, de multe decenii încoace, migrația legală ori ilegală în SUA, migrația românească ar fi una dintre cele mai mici probleme pe care le-ar avea Guvernul American”, scrie Varujan Vosganian.
Sigur, vina pentru umilirea românilor în relația cu SUA aparține și conducătorilor români – dar remarca de încheiere a lui Varujan Vosganian este încă o palmă pentru „parteneriatul strategic”.
”Probabil că, dacă am avea o administrație mai demnă și mai categorică în ce privește interesele propriilor cetățeni, capabilă să și negocieze, nu doar să se supună, problema asta și-ar găsi, așa cum e firesc, rezolvarea”, încheie Varujan Vosganian onesta și curajoasa sa reflecție pe tema relației româno-americane.