BUCUREȘTI, 12 iul – Sputnik. Emoții mari pentru cadrele didactice înscrise la examenul național de definitivare în învățământul preuniversitar. Miercuri, 14 iulie 2021, este programată proba scrisă.
Potrivit metodologiei de concurs, candidații vin la centrele de examen de la ora 7:30, iar intrarea în săli se face în intervalul 07:30 – 08:00, adică mai devreme față de anii trecuți, când accesul era de la 8:00 la 8:45.
Cu toate că proba scrisă începe la 9, în metodologia din Monitorul Oficial scrie că subiectele vor fi date candidaților la ora 10. Dacă nu cumva este vorba despre o eroare a autorilor, ar însemna ca profesorii să stea de la 7:30 până la 10 în sală, apoi să aibă doar 3 ore pentru rezolvare, scrie edupedu.ro.
Regulile pentru proba scrisă de la Definitivat 2021
Proba scrisă se desfășoară începând cu ora 9:00. Pentru redactarea lucrării sunt alocate 4 ore.
Comisia se va prezenta la centrul de examen în intervalul orar 7.00-7.15, pe baza cărții de identitate și a delegației de serviciu.
Accesul candidaților în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza actului de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pe baza pașaportului în termen de valabilitate.
Candidații și profesorii asistenți nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genți, poșete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanță, alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfășurarea examenului în condiții de legalitate, echitate și obiectivitate.
Materialele și/sau obiectele nepermise vor fi depuse și sigilate în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen.
Candidații ce introduc în sala de examen materiale nepermise, din categoria materialelor menționate sau compatibile cu acestea, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistați, sunt eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a președintelui comisiei de examen, situație în care profesorii-asistenți sau membrii comisiei de examen încheie un proces-verbal.
Profesorii asistenți responsabili de săli informează candidații, la intrarea în sala de examen, cu privire la prevederile metodologice referitoare la desfășurarea probei scrise și semnează procese-verbale care să ateste informarea.
Pe ușa fiecărei săli de examen se afișează tabelele nominale cuprinzând numele și prenumele candidaților repartizați în sala respectivă și disciplina la care aceștia susțin examenul.
În fiecare sală de examen se repartizează candidați care susțin examenul la cel puțin două discipline diferite. Repartizarea candidaților în sală se face potrivit tabelelor afișate, respectarea ordinii de așezare în bancă fiind obligatorie.
În vederea desfășurării probei scrise se asigură supravegherea fiecărei săli de către 2-3 profesori asistenți, care verifică identitatea candidaților din sala respectivă pe baza actului de identitate prezentat de aceștia și care răspund de corectitudinea desfășurării probei scrise în sala respectivă.
Candidații verifică, după primirea subiectelor, dacă au primit subiectul corespunzător specializării/disciplinei de examen și semnează pentru conformitate în tabelul pus la dispoziție de profesorii asistenți responsabili de sală.
Pentru redactarea lucrărilor se folosește cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se execută cu creion negru.
Candidații pot avea, în sala de examen, dicționare – pentru disciplinele latină sau greacă veche – și planuri de conturi – pentru disciplinele economice.
Se anunță sancțiuni pentru profesorii asistenți care furnizează soluții ale subiectelor de examen, falsifică lucrări, tolerează acțiuni sau intenții de fraudă ale candidaților sau manifestă neglijență în îndeplinirea atribuțiilor răspund disciplinar, în conformitate cu art. 280-282 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau penal, după caz.
Nerespectarea prevederilor procedurii specifice privind secretizarea și securizarea lucrărilor scrise, referitoare la înscrierea numelui candidaților sau a altor nume proprii care nu au legătură cu cerințele subiectului, precum și la existența oricăror alte semne distinctive pe foile de examen determină anularea lucrărilor scrise. Candidații care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală, iar schemele/desenele, cu o linie oblică.
Candidații care, în timpul desfășurării probei scrise, sunt surprinși copiind, primind sau transmițând soluții cu privire la subiecte sunt eliminați din examen, în acest sens încheindu-se un proces-verbal de către profesorii-asistenți responsabili de sală sau de către membrii comisiei de examen. Aceeași măsură se aplică și pentru orice altă tentativă de fraudă.
Candidatul care se retrage din proprie inițiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declarații, predă lucrarea și foaia cu subiecte și părăsește sala după cel puțin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale.
În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit de unul dintre profesorii asistenți până la înapoierea în sala de examen, fără a beneficia de prelungirea timpului alocat rezolvării subiectelor.