BUCUREȘTI, 10 iul – Sputnik. Premierul Florin Cîțu a declarat, după ce a participat la Gala Tineretului Național Liberal că el crede că în luna august ar putea avea loc rectificarea bugetară.
Cîțu a spus, referitor la întrebarea privind cine va conduce Ministerul de Finanțe la acel moment, că acest lucru va depinde dacă rectificarea va fi făcută în termenul celor 45 de zile, timp în care va deţine interimatul.
Deocamdată nu a fost stabilit numele viitorului ministru de Finanțe, a precizat Cîțu. El a explicat că vor fi discuții.
”Aici, eu am propus ministrul Finanţelor şi – am văzut şi discuţiile în ultima perioadă – eu am promis că fac o evaluare la şase luni de zile şi era normal să încep cu acel minister unde eu am făcut propunerea şi am susţinut-o. (…) Şi cred că nu există cineva care poate să îmi pună sub semnul întrebării capacitatea de a face o evaluare la Ministerul Finanţelor Publice”, a spus el, potrivit economica.net.
La rândul său, președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a declarat vineri seară, 9 iulie 2021, că rectificarea bugetară va trebui realizată cu acordul PNL şi al coaliţiei.
Orban a spus că rectificarea, ca și legea bugetului de stat, se dezbat atât în partid, cât şi în coaliţie şi vor fi rodul deciziilor luate până la urmă în coaliţie.
În opinia lui Ludovic Orban, rectificarea bugetară este necesară pentru a răspunde evoluţiilor din primele şapte luni ale anului.