Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Lavrov: Occidentul încearcă să rescrie istoria

Ministrul de Externe al Rusiei a acuzat Vestul de tentativele de a rescrie istoria celui De-Al Doilea Război Mondial, inclusiv evenimentele din zona Oceanului Pacific.
Sputnik
BUCUREȘTI, 8 iul – Sputnik. Tentativele de a rescrie istoria celui De-Al Doilea Război Mondial duce la o distorsionarea a rolului URSS în teatrul de acțiuni din Oceanul Pacific și a bombardamentului SUA a Hiroshimei și Nagasaki, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.
Cum a influențat istoria omenirii Marele Război pentru Apărarea Patriei
“Acum se desfășoară o activitate intensivă și chiar aș spune agresivă a partenerilor noștri occidentali de rescriere a istoriei. În primul rând, sunt vizate rezultatele celui De-Al Doilea Război Mondial”, a declarat Lavrov într-un discurs rostit la Universitatea Federală din Orientul Îndepărtat.
El a menționat că nu doar politicienii din Occident întreprind tentative de a rescrie istoria, dar și cei din regiunea Asia-Pacific.
“Am discutat sincer cu colegii noștri japonezi. În literatura lor istoriografică, în manulalele școlare, situația care a dus la declanșarea războiului mondial în Oceanul Pacific și acele evenimente care au asigurat încheierea celui De-Al Doilea Război Mondial, sunt descrise, ușor spus, nu prea corect din punct de vedere istoric. Noi apărăm adevărul despre acel război și despre modul în care URSS și-a respectat obligațiile,  ducând la capăt înfrângerea Japoniei militariste. Avem o poziție absolut curată și sinceră”, a adăugat Lavrov.
Rusia
Putin i-a numit colaboraționiști pe cei care sunt de acord să fie rescrisă istoria
De asemenea, ministrul a adus drept exemplu rezoluția anuală a ONU cu privire la inadmisibilitatea glorificării nazismului, pentru care s-au abținut de la vor statele UE, iar SUA și Ucraina au votat împotrivă.
“Un alt exemplu, Periodic colegii japonezi propun la ONU o rezoluție în memora victimelor Horishima și Nagasaki. În niciuna din aceste rezoluții nu se amintește că sute de mii de cetățeni au avut de suferit de pe urma utilizării de către SUA a armei nucleare, fiind menționat doar atacul nuclear asupra Hiroshima și Nagasaki. Iar sondajele de opinie publică arată că în special în rândul tineretului Japoniei că mulți tineri cred că acest lucru l-a făcut Uniunea Sovietică. Pentru că critica acerbă a faptului că URSS s-ar fi implicat injust în războiul din Oceanul Pacific se asociază cu subiectul Hiroshima și Nagasaki”, a declarat Lavrov.
“La tentativele noastre de a include în aceste rezoluții că aceste bombe au fost lansate de americani, prietenii japonez cu politețea lor specifică ne spun: “Să nu răscolim trecutul”. Nici noi nu vrem să răscolim trecutul, avem zicala: cine nu uită vechile năpaste, să i se scoată ochiul. Însă avem și o altă zicală: Ivan care își uită strămoșii. Nu trebuie să uităm nimic, însă nu trebuie să creăm din toate acestea probleme în prezent, așa cum încearcă s-o facă oponenții noștri occidentali”, a conchis ministrul.
Pe 6 și 9 august 1945, militarii americani au lansat bombe nucleare asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki: în Hiroshima au decedat 140 de mii de oameni, în Nagasaki – 74 de mii. Majoritatea victimelor bombardamentului nuclear erau din rândurile populației pașnice.