BUCUREȘTI, 2 iul – Sputnik. Prezent astăzi în Mamaia la trecerea în revistă a efectivelor şi tehnicii structurilor MAI care vor asigura măsurile de ordine publică şi gestionarea situaţiilor de urgenţă pe litoral în perioada estivală, ministrul de Interne Lucian Bode a atras atenția că relaxarea nu este totală și că există încă restricții care trebuie respectate în starea de urgență.
Ministrul a arătat că deschiderea sezonului estival se face şi în acest an în condiţiile existenţei stării de alertă şi că sunt restricţii de care trebuie ţinut cont în continuare. Bode a precizat că în acest sezon estival 400 de poliţişti şi 600 de pompieri vor fi detaşaţi pe litoral.
“Deschiderea sezonului estival se face şi în acest an în condiţiile existenţei stării de alertă, cu restricţii de care trebuie să ţinem cont în continuare. Relaxarea nu este încă una totală, chiar dacă de la 1 iulie am intrat într-o nouă etapă pe calendarul relaxării. Măsurile de protecţie sanitară trebuie respectate, iar oamenii trebuie să înţeleagă că există în continuare riscuri”, a declarat Lucian Bode.
El a arătat că o parte din treaba polițiștilor este să asigure un trafic fluent prin mobilizarea unui număr suplimentar de echipaje care să ofere sprijin conducătorilor auto și de asemenea a insistat că o atenţie deosebită va fi acordată zonelor în care sunt organizate tabere de vară sau evenimente sportive.
“Solicit structurilor MAI să se conecteze în permanenţă la realităţile din teren, inclusiv într-un dialog constant cu tot ce înseamnă servicii de turism aici pe litoral şi mă refer la hotelieri, la organizatori de evenimente, restaurante, cluburi. Efectivele de jandarmi şi poliţişti vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică la toate evenimentele cultural-artistice, organizate în perioada estivală”, a mai spus Lucian Bode.
Ministrul a anunțat că au fost operaţionalizate 25 de puncte de lucru temporare, pe plajele din Corbu, Mamaia Nord, Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn, Venus şi Vama Veche fiind amenajate corturi de prim ajutor dotate cu toate echipamentele necesare salvării vieţii. În proximitatea acestor puncte sunt amplasate echipamente ale IGSU capabile să ajungă şi să asigure intervenţia pe plajă astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime.
Un alt punct de interes atins de Bode a fost cel al situației de la granițe, Bode precizând că 4.000 de poliţişti de frontieră acţionează zilnic la nivel naţional.
“Pentru că ne aşteptăm la o creştere a numărului de persoane şi mijloace de transport care vor tranzita punctele de trecere a frontierei, în special cele cu Bulgaria, am dispus suplimentarea personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul din frontieră, scopul măsurii este de asigurare a fluenţei traficului şi reducerii pe cât posibil a timpilor de aşteptare în aceste puncte foarte aglomerate”, a mai spus ministrul.