BUCUREŞTI, 30 iun – Sputnik. Marți, 29 iunie, serviciul de sănătate publică din Franţa a raportat un total de 33.690.499 persoane care au primit o primă doză de vaccin, ceea ce reprezintă 50% din 67.060.000 de persoane, cât este populația țării, potrivit cifrelor INSEE.
Totuşi, odată cu intrarea în vară, numărul persoanelor care doresc să se vaccineze a scăzut brusc. Astfel, platforma Doctolib indică faptul că, dacă la 1 iunie peste 413.000 de persoane au mers la centrele de vaccinare pentru a primi prima injecție, marți, 29 iunie, această cifră s-a redus la mai mult de jumătate, la aproximativ 175.700 de persoane care au primit prima doză.
Potrivit previziunii Doctolib, numărul acestor persoane va continua să scadă până la 54.000 la începutul lunii august. Aceasta, în contextul răspândirii variantei Delta, „deosebit de contagioase”, care reprezintă deja aproximativ 20% din noile diagnostice în Franța, potrivit lui Olivier Véran.
Mai mult, cum crede Arnaud Fontanet, epidemiolog la Institutul Pasteur și membru al Consiliului științific, în două luni, varianta Delta ar putea înlocui tulpinile existente în prezent în Franţa cu posibila excepție a variantei sud-africane, potrivit Sputnik France.
Confruntat cu această situație, Institutul Pasteur prevede un scenariu privind vaccinarea de 30% pentru copiii între 12 și 17 ani, 70% pentru persoanele între 18 și 59 de ani și de 90% pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani, în timp ce rata inițială de reproducere a virusului (R0) este de 4.
Într-un astfel de scenariu, persoanele nevaccinate contribuie disproporționat la transmitere, potrivit institutului. „O persoană nevaccinată are riscul de 12 ori mai mare să transmită SARS-CoV-2 decât o persoană vaccinată”, precizează studiul.
Confruntate cu evoluția variantei Delta, autoritățile iau în considerare modificarea strategiei de vaccinare și vor ca medicii generaliști să aibă acces la listele persoanelor vaccinate. În acest mod, ei vor putea afla care sunt persoanele nevaccinate pentru a le convinge să se vaccineze.
Măsura a fost însă criticată aspru de membri ai opoziției, care avertizează cu privire la un atac asupra libertăților individuale și asupra confidențialității medicale a pacienților.