Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Cum a primit UE propunerea organizării unui summit cu Rusia

După discuțiile în cadrul întrunirii de la Bruxelles, cele 27 de state membre ale UE nu au reușit să ajungă la un acord, a declarat cancelarul german Angela Merkel vineri dimineaţă.
Sputnik
BUCUREŞTI, 25 iun – Sputnik. Liderii statelor membre ale Uniunii Europene nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la propunerea Franței și a Germaniei de a organiza un summit cu președintele rus Vladimir Putin în curând. Polonia și statele baltice au spus că acest lucru ar transmite un mesaj greșit pe măsură ce relaţiile dintre Est şi Vest se deteriorează.
Internaţional
Merkel și Macron vor să-l invite pe Putin la summitul UE
După ce președintele american Joe Biden s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin la Geneva, pe 16 iunie, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că primul summit UE cu Vladimir Putin din ianuarie 2014 va fi „un dialog pentru apărarea intereselor noastre”. Acesta a insistat că UE nu poate avea doar o atitudine reactivă în relaţiile sale diplomatice cu Rusia.
Dar, după discuțiile din cadrul reuniunii de la Bruxelles, cei 27 de lideri ai UE nu au reușit să ajungă la un acord, a declarat cancelarul german Angela Merkel vineri dimineaţa.
„A fost o discuție foarte amplă și dificilă. Nu s-a ajuns la un acord astăzi cu privire la o întâlnire imediată a liderilor”, a spus Merkel, potrivit Sputnik France
Summiturile dintre UE şi Rusia nu au mai fost organizate după ce Moscova a reunit peninsula Crimeea în martie 2014 și Occidentul a impus sancțiuni.
În timp ce cancelarul austriac Sebastian Kurz a spus că susține propunerea Franţei şi Germaniei, mai mulţi lideri s-au opus.
„A fost o poziție comună mai multor lideri” să nu îşi schimbe atitudinea față de Rusia, a declarat președintele lituanian Gitanas Nauseda după încheierea ședinței.
Prim-ministrul leton Krisjanis Karins a declarat că UE riscă să recompenseze Rusia prin organizarea unui summit, întrucât diplomația nu a reușit să pună capăt conflictului din estul Ucrainei cu separatiștii susținuți de SUA.
Rusia
Kremlinul apreciază pozitiv inițiativa summitului UE - Rusia
În schimb, liderii UE au decis să avertizeze Moscova cu privire la sancțiuni suplimentare dacă aplică ceea ce UE consideră a fi o politică de dezinformare, punând la cale presupuse atacuri cibernetice și alte acte rău intenționate care au drept scop divizarea blocului.
Rusia neagă toate aceste acuzaţii.
Către introducerea de noi sancțiuni?
Într-o declarație în cadrul summitului, liderii au cerut Comisiei Europene și Înaltului Reprezentant al UE Josep Borrell să „vină cu sugestii pentru măsuri restrictive suplimentare, inclusiv sancțiuni economice” împotriva Rusiei.
Uniunea Europeană a impus sancțiuni asupra unor sectoare rusești precum energia, finanțele și cel al armelor, precum și sancțiuni individuale asupra unor ruşi acuzați de presupuse încălcări ale drepturilor omului și de utilizarea de arme chimice interzise.