BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. Cunoscutul avocat și profesor de drept Gheorghe Piperea transmite o alertă: Comitetul European pentru Risc Sistemic și BCE ”au emis public avertizare de „tsunami” de insolvențe, ca urmare a sistării ajutoarelor de stat din pandemie - care au depășit, în UE, 1,7 trilioane de euro.
Ca atare, Piperea scrie că e cazul ca autoritățile să fie mai îngrijorate de acest val decât de ”valul IV epidemiologic” care va fi ”cel mai probabil evitat, dar nu și valul cauzat de seismele economice în serie asociate fiecărei stări de lockdown/confinement care s-au succedat în ultimele 16 luni”.
De aceea, ”Valul IV va fi un val de insolvențe”, arată profesorul Piperea, care anunță că, sub acest titlu, pe 1 și 2 iulie, la Brașov, se va organiza o dezbatere serioasă pe acest subiect, ”împreună cu specialiști în domeniu, în cadrul unei conferinței care se va transmite LIVE în rețelele de socializare”.
Întâlnirea este organizată de Institutul Române de Drept Comercial.
”Ne adresăm tuturor categoriilor de profesioniști ai dreptului comercial și ai procedurilor de insolvență (avocați, juriști de afaceri, practicieni în insolvență, executori judecătorești, notari, magistrați), economiștilor, evaluatorilor, contabililor, instituțiilor de credit, instituțiilor bugetare, furnizorilor de utilități, reprezentanților salariaților, experților în politici publice”, scrie Piperea, arătând că speakerii vor fi lideri din domeniul academic, administrativ sau de business, precum și avocați și practicieni în insolvență.
De asemenea, vor fi prezenți Paul Anghel, director general al ANPC, și Dana Munteanu, director al direcției Insolvență persoane fizice, din cadrul ANPC, care susține prezentări pe tema ”importanței restructurării datoriilor pentru persoanele fizice supra-îndatorate”.
Sperăm ca și alte figuri din schema Executivului și a Legislativului să ia în seamă acest avertisment, dar și opiniile specialiștilor de la această importantă conferință, care ar putea preveni dificultățile prin care va trece mediul economic românesc.
Îngrijorător este faptul că, la nivelul Guvernului sau Parlamentului acest subiect nu este abordat, în ciuda semnalului de alarmă european.
În schimb, Banca Centrală a Franței a avertizat că ”urmează o perioadă riscantă din punctul de vedere al supra-îndatorării și chiar al ruinei consumatorilor, consecutive sistării ajutoarelor de stat și facilităților financiar-bancare aferente pandemiei”, arată specialiștii de la RomInsolv.
”Legislația insolvenței trebuie revăzută și împrospătată, date fiind, în special, provocările și riscurile antrenate de pandemie”, consideră specialiștii în domeniu.
Oare Guvernul și Parlamentul României aud?...