BUCUREȘTI, 20 iun – Sputnik. Scandalul gunoaielor din Sectorul 1 al Municipiului București, care durează deja de săptămâni bune și care pare să nu se mai termine, ducând, la îngroparea zonelor sub munți de gunoaie a ajuns și în atenția medicilor.
Astfel, cunoscutul medic Radu Țincu, șeful Secției de Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca din Capitală, unitate medicală situată chiar în Sectorul 1, trage un puternic semnal de alarmă și spune că există riscul declarării urgenței sanitare în Capitală, din pricina rozătoarelor și a gunoaielor.
Potrivit medicului, toate aceste dejeuri menajere care sunt lăsate pe străzi, la temperaturi din ce în ce mai ridicate, vor fermenta și vor fi contaminate de microorganisme.
Acesta spune că microorganismele vor fi preluate de rozătoare sau de animalele străzii și vor putea fi transmise ulterior către oameni.
”Marile epidemii din istorie au apărut când rozătoarele au fost un vector pentru aceste infecții către populație. Sper să nu ajungem în situația în care să declarăm o urgență sanitară în București”, a atras atenţia medicul Radu Țincu.
Din această dispută existentă între Primăria Sectorului 1 și firma Romprest au de suferit oamenii, care stau cu gunoiul în fața caselor de săptămâni întregi.
Primăria Sectorului 1 și forma de salubritate au fost amendate miercuri de Garda de Mediu București, dar şobolanii se plimbă nestingheriţi pe străzi.