BUCUREȘTI, 18 iun – Sputnik. Ciclonul format în Marea Neagră, care a făcut deja dezastru în mai multe țări din Europa amenință și România.
Meteorologii au emis două noi avertizări, una cod galben și alta cod portocaliu.
Astfel, în zilele următoare, în majoritatea zonelor din România sunt anunțate ploi, dar și vânt puternic.
Avertizarea cod galben este valabilă începând de astăzi, 18 iunie, ora 10.00 și durează până sâmbătă, 19 iunie, ora 23.00.
În intervalul menționat în Muntenia, Moldova, Oltenia și în Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.
Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.
Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri și în celelalte regiuni. Vremea se va menține în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare, informează meteoromania.ro.
Codul portocaliu va intra în vigoare vineri, 18 iunie, ora 12:00 și va fi valabil până sâmbătă, 19 iunie, ora 23:00.
În intervalul menționat, în județele Bacău, Galați, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova și în zona de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Brașov și Covasna va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40...50 l/mp și izolat 60...80 l/mp.
Ploi abundente vor fi pe spații mici și în celelalte județe din Muntenia și Moldova.
Avertizările și atenționările meteorologice se actualizează în funcție de durata și gravitatea fenomenelor prognozate.