BUCUREŞTI, 17 iun – Sputnik. Vladimir Putin a spus că imaginea lui Joe Biden prezentată în mass-media nu are nicio legătură cu realitatea.
„Această imagine, a președintelui Biden, prezentată de presă, a noastră și chiar de presa americană, este departe de realitate”, a spus Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri cu absolvenții Școlii universitare de administrație de la Moscova.
Preşedintele rus a subliniat că omologul său american este vesel și conștient de problemele majore.
„Este plin de viață. Am vorbit timp de două ore sau mai mult. Mergea la esența problemei. Din când în când, arunca o privire peste notiţele sale, cu toții facem asta”, a adăugat Putin, citat de Sputnik.
De asemenea, l-a descris pe președintele american drept un partener cu experiență.
„Joe Biden este un profesionist și trebuie să fii foarte atent să nu ratezi ceva. Nu lasă nimic să-i scape, vă asigur”, a mai spus Putin.
Geneva a găzduit pe 16 iunie primul summit între Vladimir Putin și Joe Biden de când acesta din urmă a fost inaugurat președinte. Ședința a durat 4,5 ore, incluzând pauzele.
În cadrul unui turneu european, Joe Biden l-a întâlnit pe Vladimir Putin. Acest prim interviu a oferit ocazia discutării mai multor chestiuni, de la consultări privind stabilitatea strategică la chestiunea arctică şi Ucraina.
De asemenea, s-a luat decizia revenirii ambasadorilor celor două țări la posturile lor. În plus, cei doi președinți au confirmat aderarea la principiul „toţi pierd în cazul unui război nuclear”.
Chiar dacă întâlnirea nu a dus la vreun acord revoluționar, Vladimir Putin a descris dialogul ca fiind „destul de constructiv” și chiar strângerea de mână între cei doi preşedinţi constituie un eveniment, având în vedere că relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat în ultima perioadă.