Editorial realizat de Piotr Akopov
Timp de mai bine de două decenii, Putin a avut zeci de întâlniri cu președinții americani (cel mai adesea cu George W. Bush), dar cu fiecare schimbare a liderului SUA, relațiile dintre cele două țări doar se înrăutățesc.
Da, Bush spunea că a văzut sufletul lui Vladimir Putin, pe când Biden îl dezumanizează pe președintele rus: nu văd niciun suflet, văd un ucigaș – dar atitudinea față de țara noastră s-a deteriorat indiferent de schimbarea numelui președinților americani (cazul lui Trump, care urma să "se înțeleagă cu Putin", a subliniat doar acest lucru). Pentru că, după ce a intrat în șanțul de pe marginera drumului, Rusia a revenit – și puternicul și independendentul stat, care a influențat puternic afacerile mondiale în ultimele trei secole, nu este trebuincioasă celora care se consideră arhitecții și constructorii ordinii mondiale globale.
Mai ales în condițiile în care competența și autoritatea arhitectului autodesemnat sunt puse sub semnul întrebării tot mai des, nu numai în lume, ci și acasă la el. Iar arhitectul însuși a ales, drept una dintre modalitățile de a-și menține autoritatea, să demonizeze inamicul – adică pe Rusia și pe Putin personal. După 2013 (fuga lui Snowden și refuzul americanilor de a ataca Siria), Occidentul l-a transformat pe Putin în principalul răufăcător mondial – Ucraina și familia Skripal, atacurile cibernetice și Navalnîi au servit drept noi elemente la imaginea "principalei amenințări la adresa democrației". Povestea fantasmagorică despre "conexiunile rusești" ale lui Trump și despre "interferența în alegerile americane" ilustrează cel mai bine lipsa de adecvare a ideilor establishmentului american despre el însuși și despre lume, despre Rusia și Putin. Ce poate da o reuniune la nivel înalt în aceste condiții?
Dialog de dragul dialogului? Da, acest lucru este deja ceva – în condițiile în care relațiile dintre cele două țări au fost demontate aproape până la nivelul începutului anilor 1980, adică ultimelor, după timp, înghețuri al Războiului Rece. Există, într-adevăr, un deficit banal de comunicare – adică de conversații și negocieri – iar reluarea dialogului nu poate fi decât binevenită. Da, va fi un dialog foarte dificil și neproductiv. Dar, cum se spune, este mai bine decât nimic.
Atât Kremlinul, cât și Casa Albă au subliniat în repetate rânduri că nu nutresc iluzii sau speranțe în legătură cu summitul de la Geneva – și acest lucru este adevărat. Cu toate acestea, astfel de așteptări scăzute contribuie involuntar la declararea ulterioară a rezultatelor, chiar și foarte modeste, drept un succes. Dar aici este deja vorba, în primul rând, despre specificul situației politice interne americane. În ultimii ani, prea multe lucruri s-au inventat în SUA în jurul Rusiei și a lui Putin de dragul luptei politice interne, iar acum administrația lui Biden va prezenta în mod avantajos rezultatele summitului de la Geneva drept propriul său succes. Iar conținutul real și rezultatul negocierilor nu vor avea nicio importanță – vor rămâne în continuare un secret, astfel încât administrația americană va putea să le interpreteze în favoarea sa. Este clar că exclusiv pentru publicul intern – pentru ca să contracareze ridiculizarea lui Trump, care nu ratează nicio ocazia să ridiculizeze slăbiciunea și lipsa de adecvație a lui "Joe somnoros" (de asemenea, fără nici o legătură cu realitatea).
Prin urmare, este important nu ceea ce poate da cu adevărat summitul de la Geneva, ci ceea ce cu siguranță nu se va întâmpla la acesta. Ce nu va fi la Geneva?
Nu va exista nicio speranță de schimbări fundamentale în relațiile dintre cele două țări, deoarece atât contradicțiile obiective și cele geopolitice în continuă creștere, cât și criza politică internă din Statele Unite (în timpul căreia, prea multe au fost legate de Rusia) exclud orice încălzire vizibilă. Nu există nicio speranță acum și nici nu va apărea după Geneva. Revenirea ambasadorilor și anularea unor restricții privind activitatea misiunilor diplomatice este singura schimbare pozitivă în relațiile bilaterale care poate fi așteptată la finalul summitului.
Nu există iluzii cu privire la schimbarea liniei strategice a inamicului – Rusia cu siguranță nu le are, iar Statele Unite mai degrabă se prefac decât cred cu adevărat în capacitatea lor nici măcar de a schimba, ci de a corecta semnificativ cursul Moscovei. În special în ceea ce privește echilibrul puterilor în triunghiul Moscova – Washington – Beijing. Mai ales că aici Statele Unite continuă ʺsă-și împuște propriul piciorʺ cu o persistență maniacă, încercând să construiască un "front unit al democrațiilor" împotriva Rusiei și Chinei.
Nu există iluzii nici cu privire la bătălia pentru Ucraina – aici, pur și simplu, nu există nicio oportunitate pentru compromis. Elita americană globalistă va folosi până la urmă factorul ucrainean pentru a exercita presiune asupra Rusiei, pentru a ne descuraja țara, adică vor încerca să ne șantajeze și să ne șicaneze cu intrarea Ucrainei în NATO și cu schimbarea afilierii geopolitice a teritoriilor istorice rusești.
Înțelegerea imposibilității unei atlantizări reale a Ucrainei nu privează Washingtonul de entuziasm, ci doar face jocul american mai riscant. Faptul că la un moment dat acest lucru poate duce la lichidarea statalității ucrainene ca atare, nu îi îngrijorează prea mult pe americani. În primul rând, ei nu prea cred în așa ceva, iar, în al doilea rând, beneficiile tactice ale utilizării Ucrainei împotriva Rusiei le eclipsează posibilele pierderi strategice.
Și cel mai important - ce nu va fi la Geneva. Nu va exista încredere, iar fără ea, niciun acord nu este posibil. Mai mult, nu va exista încredere din partea niciuneia dintre părți – adică este un sentiment reciproc foarte puternic. Nici principiul "să nu ai încredere, să verifici" nu funcționează aici – contradicțiile asupra mai multor aspecte (nu numai în ceea ce privește aspectul ucrainean sau relațiile ruso-europene) sunt de natură fundamentală și sunt cauzate de idei complet diferite despre ordinea mondială și locul Rusiei și a Statelor Unite în ordinea mondială emergentă.
Este imposibil să construiești relații fără încredere, iluzii și speranțe? De ce – tocmai în astfel de condiții se naște lumea nouă. Avantajul lui Putin față de Biden este că el lucrează asupra acestei chestiuni, făcând un pariu strategic pe contururile deja emergente ale viitorului, în timp ce somnorosul Joe încearcă să prelungească viața ordinii mondiale actuale.