Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Joe Biden confundă de trei ori Siria cu Libia în ajunul summitului cu Vladimir Putin

O nouă gafă se adaugă listei lungi a celor deja comise de Joe Biden. De această dată, președintele Statelor Unite a confundat de trei ori Siria cu Libia, în timpul discursului său la summitul G7.
Sputnik
BUCUREŞTI, 15 iun – Sputnik. Cunoscut pentru numeroasele sale gafe, președintele american și-a amuzat detractorii în discursul din cadrul unei conferințe de presă susținute duminică la summitul G7 din Cornwall (Marea Britanie).
De data aceasta, Joe Biden a confundat Libia cu Siria de trei ori la rând, în timp ce vorbea despre o posibilă cooperare cu Rusia pentru ajutor umanitar acordat țărilor afectate de războiul civil.
​Biden s-a referit în special la posibilitatea colaborării Washingtonului cu Moscova pentru a oferi „asistență vitală Libiei” și „unei populații care se confruntă cu probleme reale”. În realitate, era vorba, fără îndoială, despre Siria. „Sper să putem găsi adăposturi unde să salvăm viețile oamenilor, de exemplu în Libia”, a adăugat preşedintele american la scurt timp după prima gafă.

Gafele continuă

Poreclit „mașină de gafe”, președintele Statelor Unite a devenit cunoscut pentru gafele sale, scrie Sputnik France. Mai mult, acesta a pronunţat greşit numele lui Vladimir Putin, cu care se va întâlni pentru prima dată față în față la Geneva pe 16 iunie, numindu-l „președinte Cloutin” în aprilie, în timp ce vorbea despre noile sancțiuni din partea SUA asupra Rusiei.
Internaţional
Iohannis și Erdogan l-au flancat pe Joe Biden la poza de grup a NATO
În martie, Biden a numit-o, cel puțin pentru a doua oară, drept președinte pe vicepreședintele Kamala Harris. În decembrie 2020, s-a referit la aceasta, din greşeală, cu apelativul „președintele ales”.
De asemenea, în urmă cu zece zile, Joe Biden a dat impresia că suferă de probleme de memorie: nu părea să-şi amintească numele șefului Pentagonului, Lloyd Austin.
În noiembrie 2020, când era candidat la președinție, a comis o serie de gafe, după ce aparent le confundase pe cele două nepoate ale sale și l-a prezentat unui grup de alegători pe fiul său Beau, care a murit în 2015.

Primul summit cu Putin

În discursul său din Marea Britanie, Biden a inclus subiecte pe care speră să le discute şi la primul său summit cu președintele rus, la Geneva.
Liderul american și-a exprimat opinia că relațiile dintre SUA şi Rusia sunt la un nivel istoric minim.
Când a fost întrebat de ce Vladimir Putin nu își schimbă poziția cu privire la presiunile din partea țărilor occidentale, Biden a răspuns zâmbind: „El este Vladimir Putin”, refuzând „să intre în detalii”.