BUCUREŞTI, 14 iun – Sputnik. „Plecarea prim-ministrului israelian după 12 ani la putere marchează sfârșitul uneia dintre cele mai grele perioade din istoria conflictului israeliano-palestinian”, a spus Mohammad Shtayyeh, prim-ministrul Autorității Naționale Palestiniene, citat de Times of Israel.
În acelaşi timp, Shtayyeh a spus că nu vede noul guvern „ca fiind mai puțin rău decât precedentul” și a condamnat sprijinul din partea noului prim-ministru israelian, Naftali Bennett, pentru așezările israeliene din Cisiordania, care sunt ilegale în temeiul dreptului internațional.
„Noul guvern nu are viitor dacă nu ia în considerare viitorul poporului palestinian și drepturile sale legitime”, a declarat Mohammad Shtayyeh, potrivit RT.
Autoritatea Palestiniană a transmis duminică o declarație, în care a spus că va judeca noul cabinet israelian în funcţie de pozițiile concrete pe care le va lua. Pe un ton sceptic, aceasta a spus că așa-numitul „guvern al schimbării” va institui, probabil, politici care nu vor diferi de cele din epoca Netanyahu, sau care „vor fi poate chiar mai rele”.
Bennett este cunoscut pentru susţinerea ferventă a acțiunilor militare ale Israelului împotriva grupului de militanți palestinieni Hamas din Gaza și a condus Consiliul Yesha al coloniștilor din Cisiordania, înainte de a fi ales în 2013 în Knesset, parlamentul Israelului.
„Palestinienii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și să înțeleagă că violența va fi întâmpinată cu un răspuns ferm”, a spus Bennett într-un discurs în Knesset cu câteva ore înainte de depunerea jurământul din partea cabinetului său.
Liderul partidului de dreapta Yamina și fost ministru al Apărării sub Netanyahu, Bennett a semnat un acord cu Yair Lapid, liderul partidului centrist Yesh Atid, pentru a pune capăt conducerii lui Netanyahu, care a fost în funcţie timp de 12 ani. În total, opt partide au participat la formarea guvernului, inclusiv partidul arab Ra’am.
Conform acordului de împărţire a puterii, Lapid va prelua funcția de prim-ministru după ce Bennett își va încheia prima jumătate a mandatului de patru ani.