BUCUREȘTI, 9 iun – Sputnik. Noaptea Muzeelor 2021 ne arată că suntem pe drumul spre normalitate. Și aceasta pentru că, în 2020, evenimentul s-a derulat exclusiv online, însă, în acest an, majoritatea covârșitoare a muzeelor participante propun din nou evenimente fizice.
Pentru această ediție avem intervenții culturale în spații muzeale, de teatru, de operă, de ateneu, în castele, palate și cetăți, în biblioteci, în studiouri de creație, în centre culturale, în cartiere creative, în spații de știința și experiment, în spații ale memoriei, în galerii de artă și mori de hârtie, se arată pe pagina noapteamuzeelor.org.
Muzeul Naţional de Artă al României participă la Noaptea Muzeelor prin deschiderea a trei spaţii. Ele vor putea fi vizitate gratuit, sâmbătă, în intervalul orar 16.00 - 00.00 - ultima intrare fiind la ora 23.00, precizează news.ro.
În Sălile Kretzulescu din corpul central al Muzeului Național de Artă a României, din Calea Victoriei, vizitatorii vor putea parcurge expoziția ”Călătoriile lui Iser”. Intrarea se face din strada Valter Mărăcineanu. Aici vor putea fi văzute 66 de lucrări în tempera, guașă și ulei din patrimoniul MNARşi din colecţiile Iser şi Moise Weinberg păstrate la Muzeul Colecţiilor de Artă. Acestea prezintă peisaje din Dobrogea, Orientul apropiat, Franţa, şi Spania, unele dintre lucrări fiind expuse acum pentru prima dată.
O altă expoziție la care este invitat publicul, intitulată ”Shaping Design. Together” a fost recent deschisă la sediul central al MNAR din Calea Victoriei şi realizată împreună cu Cartierul Creativ, parte a Romanian Design Week 2021.
Expoziţia prezintă piese de design românesc contemporan, sub semnături cunoscute şi prototipurile unor obiecte-suvenir proiectate pentru MNAR. Accesul în expoziţie se va face din str. Ştirbei Vodă nr. 1-3, punctează news.ro.
La Muzeul Colecțiilor de Artă, din Calea Victoriei nr. 111, Noaptea Muzeelor prezintă și una dintre cele mai spectaculoase colecții, Elena şi Anastase Simu cu lucrări de artă românească şi europeană.