BUCUREȘTI, 9 iun – Sputnik. Microbiștii nu mai au acces pe stadioane atât de ușor ca înainte de pandemia de coronavirus.
Și aceasta pentru că legislația națională în vigoare privind desfășurarea evenimentelor sportive pe timp de pandemie de COVID-19 prevede că, la meciurile EURO 2020 de pe Arena Națională din București pot asista, din tribune, anumite categorii de suporteri.
Este vorba despre:
Pe stadion, doar cu dovada imunizării de COVID-19
Deținătorii de bilete la meciurile EURO 2020 de pe Arena Națională din București care se încadrează în categoriile de mai sus trebuie să facă dovada imunizării de COVID-19, informează Federația Română de Fotbal.
Pentru a putea intra pe stadion, ei vor parcurge mai mulți pași.
Pentru persoanele deținătoare de bilete care se încadrează în categoriile A, B sau C:
Dacă documentele prezentate se constată a nu fi valabile, atunci solicitantul poate intra pe procedura de testare rapidă în ziua meciului – descrisă mai jos – și încadrarea astfel în categoria D.
Pentru persoanele deținătoare de bilete care se încadrează în categoria D, deținătorul de bilete se prezintă la unul dintre centrele medicale acreditate EURO 2020 din București.
Facilități pentru suporterii veniți de peste hotare la EURO 2020
Suporterii care sosesc în România din țări de pe listele roșie și galbenă, cu avionul, prin punctul de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă, beneficiază de anumite facilități, precizează FRF.
Astfel:
Suporterii care sosesc în România din țări de pe listele roșie și galbenă, cu avionul, prin punctul de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă, cu mai mult de o zi înaintea meciului, vor urma procedura cu prezentare la centrele medicale din București, descrisă mai sus, pentru a dovedi încadrarea în categoriile A, B, C sau D.
Suporterii care sosesc în România din țări de pe lista verde, cu avionul, prin punctul de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă vor urma procedura cu prezentare la centrele medicale din București, descrisă mai sus, pentru a dovedi încadrarea în categoriile A, B, C sau D.
Suporterii care sosesc în România prin alte puncte de frontieră decât Aeroportul Henri Coandă vor urma procedura cu prezentare la centrele medicale din București, descrisă mai sus, pentru a dovedi încadrarea în categoriile A, B, C sau D.
Regimul de intrare al copiilor pe stadion la EURO 2020
Fiecare persoană care intră pe stadion trebuie să dețină un bilet UEFA valabil, cu loc atribuit, indiferent de vârstă. Copiii nu pot fi ținuți în brațe și trebuie să dețină propriul bilet.
De asemenea, din punct de vedere epidemiologic, se aplică legislația în vigoare.
Mai exact, copiii până la 3 ani inclusiv nu trebuie testați anti-COVID 19 și au acces pe stadion fără brățară, după controlul certificatului de naștere la intrarea în stadion.
Copiii între 3 ani și 16 ani inclusiv trebuie să se înscrie într-una dintre categoriile B, C sau D descrise mai sus și urmează procedurile aferente, iar copiii peste 16 ani trebuie să se înscrie într-una dintre categoriile A, B, C sau D descrise mai sus și urmează procedurile aferente.
EURO 2020 în ROmânia - precizări
FRF informează că brățările de acces sunt diferite de la meci la meci. Acestea au elemente de siguranță și inscripționare specifice fiecărui meci. Deținătorii de bilete trebuie să parcurgă procedura de obținere a brățării de acces la fiecare meci, dacă au bilete pentru mai multe partide la București. Nu se eliberează în același timp brățări pentru mai multe meciuri.
Este valabil orice vaccin anti-COVID 19 în urma căruia s-a eliberat un certificat medical.
Imunizarea prin trecerea prin boală se dovedește cu documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maximum 14 zile anterior) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării.
Lista centrelor medicale acreditate EURO 2020 poate fi accesată aici.