BUCUREȘTI, 8 iun – Sputnik. Deputatul PSD Marius Budăi a anunțat că a propus ca în prima ședință a conducerii partidului să fie supusă aprobării atacarea la CCR a deciziei de amânare a creșterii alocațiilor copiilor.
„Nu mai am încredere, pentru că chiar premierul Cîțu ne-a spus foarte clar că ce spune în campania electorală nu e valabil când ajung la guvernare”, și-a motivat Budăi inițiativa. El crede că alocațiile pentru copii nu se mai măresc nu numai de la 1 iulie, dar nici de la 1 ianuarie anul viitor.
Budăi face referire la faptul că ieri, președintele PNL, Ludovic Orban a declarat că alocațiile copiilor nu cresc de la 1 iulie, dar că o primă tranșă de mărire, de 20%, se va acorda de la 1 ianuarie 2022.
„Am stabilit să crească alocațiile. Următoarea creștere va fi de la 1 ianuarie 2022, așa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanței care a trecut de Senat și care este în dezbaterea Camerei Deputaților”, a spus președintele PNL.
Întrebat ce se va întâmpla dacă legea care prevede noul calendar va fi atacată la Curtea Constituțională, Orban a spus că s-a discutat această eventualitate. „Dacă va fi atacată la Curte, Guvernul trebuie să fie pregătit să dea OUG”, a mai spus Orban.