BUCUREŞTI, 8 iun – Sputnik. Ministrul german de Externe Heiko Maas a cerut luni Uniunii Europene să elimine posibilitatea de veto disponibilă pentru fiecare dintre statele membre, astfel încât UE să nu mai fie „ținută ostatică” în ceea ce priveşte capacitățile sale de acțiune.
„Nu ne mai putem permite să fim ținuți «ostatici» de cei care paralizează politica externă a UE cu dreptul lor de veto. Cei care fac acest lucru afectează, pe termen mai lung sau mai scurt, coeziunea Europei”, a declarat Maas, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin.
„Așa că o spun deschis: veto-ul trebuie să dispară, chiar dacă înseamnă că putem fi puşi în minoritate”, a adăugat șeful diplomației, citat de Sputnik France.
Regulile actuale ale Uniunii Europene prevăd că anumite decizii, în special în materie de impozitare sau de politică externă, necesită unanimitatea statelor membre.
Acest sistem oferă unei ţări membre posibilitatea să își folosească vetoul pentru a bloca, întârzia sau atenua pozițiile UE.
„Din moment ce am considerat mereu solidaritatea internă și suveranitatea externă ca fiind două fețe ale aceleiași monede, acum, după crize interne, trebuie să facem progrese în ceea ce privește capacitatea de acțiune a UE în termeni de politică externă”, a susţinut Maas.
În ultimele luni, Ungaria și-a folosit în mod regulat dreptul de veto pentru a bloca declarații critice la adresa Chinei. De asemenea, recent, Budapesta a refuzat să susțină o declarație prin care se solicita încetarea focului între Israel și palestinieni.
„Vot cu majoritate calificată”
Săptămâna trecută, Miguel Berger, secretar de stat în Ministerul german de Externe, a acuzat Ungaria că „blochează o declarație a UE” cu privire la Hong Kong. Ulterior, oficialul a propus existenţa unui „vot cu majoritate calificată” în probleme de politică internațională.
Tensiunile cu privire la veto durează de mai mulţi ani între țările membre ale UE, unele dintre acestea dorind ca regula cu privire la veto să fie abolită.
Cu toate acestea, după cum a amintit Josep Borrell, șeful diplomației europene, care este în favoarea anulării vetoului, este necesară unanimitatea din partea celor 27 de state pentru a se adopta abolirea acestui drept.
Criticate regulat de Bruxelles, fiind acuzate că reformele lor ar submina valorile democratice, Polonia și Ungaria s-au opus, în noiembrie, adoptării bugetului multianual al UE și planului european de redresare menit să ajute statele membre să facă față pandemiei.
Potrivit lui Maas, revenirea la principiul majorității în cazul votului din partea statelor membre ar contracara pericolul unei „Europe cu două viteze”.