"Aceasta este într-adevăr o întâlnire foarte importantă. În același timp, ar fi greșit să avem așteptări exagerate", a spus Peskov.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, cele două țări nu sunt de acord cu atât de multe lucruri încât „nu există motive să ne așteptăm la vreun progres în atingerea [unei] înțelegeri”.
Atât Putin, cât și Biden vor avea posibilitatea să pună pe tapet subiectele cărora fiecare dintre ei le acordă prioritate, a dat asigurări Peskov.
"Începutul unui dialog la nivel înalt este un semn foarte pozitiv, în ciuda stării deplorabile a relațiilor bilaterale. Știți că președintele Putin dorește să îmbunătățească starea relațiilor noastre ... Dar acest lucru este posibil doar pe bază de înțelegere reciprocă și de respect pentru interesele celuilalt ”, a continuat Peskov.
Moscova și-a exprimat anterior speranța că Putin și Biden vor discuta stabilitatea strategică globală și relația SUA-Rusia în cadrul viitoarelor discuții de la Geneva. Casa Albă a menționat că agenda va include chestiuni legate de Ucraina și Belarus, precum și noul tratat START, dar și situația din Iran.