BUCUREȘTI, 31 mai – Sputnik. A mai rămas puțin până când Ziua Copilului va începe. Tocmai de aceea, părinții, dar și bunicii se interesează de locurile în care îi pot duce pe cei mici să se distreze. Mai mult decât atât, ziua de 1 iunie este, legal, zi liberă, așa că de bucuria celor mici pot profita și adulții care au ansa să își amintească, măcar o dată pe an, cum e să fii din nou… pici.
Ziua Copilului în București de 1 iunie
În București, Teatrul Muzical Ambasadorii a programat o reprezentanție a musicalului Păcală și Tândală, la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor.
Spectacolul începe la ora 18.00, iar organizatorii ne asigură că este un program care binedispune, o comedie dinamică, plină de învățături, ai căror protagoniști sunt cei doi năstrușnici eroi ai snoavelor populare românești, cunoscuți pentru istețimea lor, bine ascunsă, însă, sub masca naivității, simplității și umorului.
”Vom colinda alături de ei frumoasa lume a satului românesc, cu obiceiuri și tradiții, cu personaje pitorești, cu dansuri, cântece, vorbe de duh și întâmplări nemaiauzite”, ne informează organizatorii.
Biletele pot fi achiziționate online sau de la casieria deschisă în foaierul Sălii Mici a Palatului Național al Copiilor, cu o oră înainte de începerea spectacolului - în limita locurilor disponibile.
Pentru al doilea an consecutiv, Teatrul Ion Creangă și ARCUB dau tonul bucuriei #văraTICe și îi așteaptă pe copiii cu vârsta sub 6 ani alături de întreaga familie la VăraTIC. Este vorba despre un Miniteatru în Amfiteatru, un program consistent de teatru outdoor susținut în perioada 1 iunie – 26 septembrie 2021 în grădina Casei Eliad din Bulevardul Mircea Vodă nr. 5, București.
Un alt element de noutate în programul acestei ediții este și oferta de ateliere de creativitate și de dezvoltare prin teatru pentru copiii între 3 și 6 ani.
Astfel, după vizionarea unui spectacol, familiile pot opta pentru a rămâne în amfiteatru și a lua parte la un atelier inspirat din universul poveștii sau tematicilor abordate de actorii de pe scenă. Atelierele sunt coordonate de artiști din echipa Teatrului Ion Creangă cu o vastă experiență în lucrul cu copii, printre care: Voicu Hetel, Nicoleta Rusu, Ioana Ginghină, Andra Mirescu sau Andreea Gaica.
Marți, 1 iunie, cu prilejul celebrării Zilei Internaționale a Copilului, Amfiteatrul VăraTIC își deschide porțile pentru a întâmpina primii oaspeți, care pot opta pentru cinci activități dedicate copiilor de vârstă preșcolară, programate în intervalul orar 10:00 – 20:00, informează gokid.ro.
De asemenea, copiii vor putea căuta comori în 3 muzee de referință din București.
Museum Quest este „treasure hunt” care îmbină latura culturală a unei vizite la muzeu, cu interactivitatea și misterele unui escape room, dar și adrenalina unui treasure hunt. Fiecare joc Museum Quest are o poveste unică, inspirată din tematica muzeului vizitat.
Cele 3 muzee sunt: Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I și Muzeul Național de Istorie a României. Amănunte despre eveniment găsiți aici.
Muzeul Naațional al Literaturii Române a pregătit pentru 1 iunie un program divers de evenimente și activități atât pentru cei mici, cât și pentru cei mai mari. Este vorba despre expoziții de benzi desenate și de fotografii cu imagini din copilăria scriitorilor, ateliere de spus povești, de creativitate și de căutare de comori, un mini-maraton de lectură în Grădina MNLR, o proiecție de film pe tema copilăriei și un concert de muzică semnat de Tic Petroșel.
Bucureștenii și cei care se află în trecere prin Capitală la 1 iunie 2021 pot participa gratuit la evenimentele organizate de Muzeul Național al Literaturii Române la sediile sale, la Casele Memoriale pe care le deține, precum și la Mall Vitan, unul dintre partenerii MNLR.
Ziua Copilului în Brașov de 1 iunie
În Brașov sunt pregătite surprize și evenimente distractive atât pentru cei mici cât și pentru părinții lor. Începând cu ora 9.30, la Centrul Cultural Reduta - ”Mica Sirenă”, Teatrul Căluţul de mare Constanţa, la 11.00 - Teatrul pentru Copii Arlechino - „Legenda lacului învârtita”, Teatrul Aşchiuţă Piteşti, iar la 17.00 - Teatrul pentru Copii Arlechino - „Metamorphose”, Teatrul pentru Copii Arlechino Braşov. Până seara, Piața Sfatului se transformă în Tărâmul Minunilor și brașovenii sunt așteptați la concerte, ateliere de creaţie, concursuri şi premii fabuloase. Momentele artistice vor fi asigurate de Spectacolul-maraton ”Vivat Copilăria”, ajuns la a XIV-a ediţie.
Pe 1 iunie copiii sunt așteptați la Sanctuarul de urși Libearty Zărnești, unde vor avea intrarea liberă.
De asemenea, sediile pompierilor din județ vor avea porțile deschise pentru cei mici și curioși. Pompierii brașoveni au pregătit exerciţii demostrative spectaculoase şi concursuri pentru copii.
Crucea Roșie Filiala Brașov vă așteaptă la distracție începând cu ora 10.00, în parcarea de după Ziduri. Vor fi demontrații de prim ajutor, ateliere educative, desene pe asfalt și o tombolă cu premii.
La Zoo Brașov intrarea va fi liberă pentru copiii de până în 14 ani, iar cei mici sunt aşteptaţi la evenimentul „Jocurile Copilăriei”, unde vor fi premiați. Pe 1 iunie braşovenii vor putea vedea și noile animale: leii albi, tigri albi bengalezi şi cămilele cu două cocoaşe, informează zilesinopti.ro.
Ziua Copilului în Cluj de 1 iunie
Micuții din Cluj pot participa la evenimente de 1 iunie, cum ar fi ”Street Food Park” (29 mai – 1 iunie 2021), Iulius Park Cluj-Napoca, ”Ziua Copilului la Castel”, Castelul Bánffy din Bonțida, între orele 10.00 și 18.00, ”Ziua Porților Deschise”, Teatrul de Păpuși „Puck”, program: ”Pinocchio”, Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda, ora 11.00, ”Iedul cu trei capre”, Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda, ora 16.00, ”Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda, ora 18.00, ”Concert pentru copii”, Filarmonica de Stat „Transilvania”, Colegiul Academic, ora 18.00, informează clujtourism.ro.
Ziua Copilului în Iași de 1 iunie
Pe 1 iunie, în intervalul orar 11.00 – 18.00, în Parcul Expoziției, din Iași, va avea loc evenimentul ”Sărbătoarea Copilăriei – Viitorul sunteți voi”.
Vor fi programe artistice - prezentate de copiii de la Palatul Copiilor și Corul de copii al Municipiului Iași, programe de animație, Carnavalul Măștilor, Curcubeul Prieteniei, desene pe asfalt, face painting, atelier de confecționat și lansat zmeie, concurs de pictură, ateliere de creație - ornare de turtă dulce, pictură de icoane, încondeiere de ouă etc., jocuri și concursuri - la parcul de joacă pentru copii, atelierul de robotică CyLIIS - organizat de către copiii de la Liceul Teoretic de Informatică ”Grigore Moisil” Iași - și campania de donație de jucării pentru copiii defavorizați ”Fă o bucurie, donează o jucărie”.
De asemenea, copiii se vor întâlni cu personajele de poveste: Minnie Mouse și Mickey Mouse, Donald Duck, Olaf, Elsa, Anna, Alba ca Zăpada, Belle, Spiderman, Batman, Eroi în Pijama (Pisoi, Șopi, Bufnița), Buburuza Miraculoasă și clovni, informează radioiasi.ro.
Ziua Copilului în Mureș de 1 iunie
De 1 iunie, Primăria municipiului Târgu Mureș organizează mai multe activități. Acestea se vor desfășura atât pe aleea principală de la Platoul Cornești, cât și la Grădina Zoologică.
Începând cu ora 11.00 se dă startul programelor pentru copii, iar din principalele cartiere ale orașului vor circula, din oră în oră, curse speciale de autobuz, spre Platoul Cornești, cu începere de la ora 9.45, scrie zi-de-zi.ro.
Ziua Copilului în Constanța de 1 iunie
Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită la orașul de la malul mării prin organizarea evenimentului ”Cupa 1 iunie”. Cu acest prilej, primăria anunță o serie de activități antrenante pentru copiii de toate vârstele, care se vor desfășura pe parcursul întregii zile de marți, 1 iunie.
De asemenea, mâine, de la ora 10.00, copiii sunt invitați invitați să participe la crosul organizat pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv ”Gheorghe Hagi”.
Distracția se amplifică după amiază când, începând cu ora 17.00, în Piațeta Perla din Mamaia.
Se vor desfășura jocuri pe plaja din fața Radio Constanța, concursuri și întreceri de baschet în familie.
De asemenea, elevii de la Liceul cu Program Sportiv ”Nicolae Rotaru” Constanța, împreună cu studenții din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport vor susține un program de zumba, aerobic și dans sportiv, scrie constantadeazi.ro.
Ziua Copilului în Timișoara de 1 iunie
Ziua Internațională a Copilului va fi una plină de evenimente atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, la Timișoara, în Parcul Copiilor.
Prietenii cei mai buni ai celor mici - dar și mai mari - vor fi acolo: Bufnițele, Teatrul Merlin, Asociația Teatru pentru Tine, Palatul Copiilor, meșteri populari, școli de arte din oraș, informează orasul-timisoara.ro.
Începând cu ora 10.00, în Amfiteatru, pot fi vizionate mai multe spectacole: ”Ursul păcălit de vulpe”, ”Dacă muzica ar fi o poveste”, Atelier de instrumente muzicale și spectacol de dansuri populare cu Ansamblul Timișul Junior, dansuri populare etc.
Întregul program poate fi vizionat aici.