Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Scandal monstru: celebră prezentatoare, moartă din cauza vaccinului?

Tragedia morții unei cunoscute și premiate prezentatoare radio se transformă într-o acuzație teribilă – cauza a fost apariția cheagurilor de sânge în urma vaccinării
Sputnik

BUCUREȘTI, 28 mai – Sputnik. Cel puțin asta acuză familia fostei prezentatoarei Lisa Shaw de la BBC, cea care a murit săptămâna după ce s-a vaccinat cu serul celor de la AstraZeneca.

Conform ”The Guardian”, familia Lisei Shaw susține că adevărata cauză a morții ar fi fost cheagurile de sânge formate după ce s-a vaccinat cu serul anti-Covid al AstraZeneca!

Lisa Shaw avea 44 de ani și a murit vinerea trecută, în secția ATI a spitalului din Newcastle, unde se internase din cauza durerilor de cap pe care a început să le aibă la o săptămână după vaccinare, starea sa înrăutățindu-se în fiecare zi.

Reamintim că acest ser, ca și altele produse în SUA sau Occident au cauzat un număr mare de efecte secundare și chiar decese, printre efectele fatale descoperite fiind chiar aceste cheaguri de sânge.

O reacție importantă a avut Cristian Terheș, europarlamentarul PNȚCD făcând legătura acestei triste vești cu faptul că UE vrea să oblige (indirect) cetățenii să se vaccineze prin introducere ”certificatului verde”.

”Lisa Shaw, prezentatoare BBC, a murit după ce s-a vaccinat anti-Covid cu Astrazeneca. Din acest motiv am spus de la început că nu voi susține "certificatul verde", deoarece nu poți expune oamenii la riscuri”, scrie Terheș.

De precizat că eurodeputatul PNȚCD a fost prin foarte puținii reprezentanți români în PE care s-au opus adoptării „pașaportului de vaccinare”.

”Cine vrea să se vaccineze, să o facă”, scrie Terheș, subliniind însă că ”e nedrept față de oameni să le permiți sau condiționezi exercitarea unui drept sau libertate de vaccinarea cu un produs medical nesigur”.

Cristian Terheș încheie mesajul cu o întrebare fundamentală, de care UE nici nu vrea să audă: ”Cine va răspunde și pentru acest deces?”.

O întrebare pe care o pun cu siguranță cei din familia regretatei Lisa Shaw, precum și colegii săi din presă.  Lisa Shaw era laureată a prestigiosului Sony Gold Award, pe care îl câștigase pentru matinalul de la BBC.