Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Putin, gata să discute cazul Crimeea cu Zelenski, dar nu despre apartenenţa peninsulei

Rusia și Ucraina au luat legătura cu scopul de a pregăti o posibilă întrunire a celor doi preşedinţi în cazul Crimeea, însă purtătorul de cuvânt al lui Putin a declarat că nu vor putea exista discuții „cu nimeni” despre apartenența peninsulei.
Sputnik

BUCUREŞTI, 24 mai – Sputnik. Vladimir Putin este gata să discute cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski cazul Crimeei dacă este vorba de cooperare transfrontalieră, dar nu despre apartenența acestei regiuni, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov. Acesta a mai menționat că încă sunt multe de făcut pentru a se aranja o întâlnire între cei doi preşedinţi.

Putin va desfășura de marți reuniuni militare la Soci

„De exemplu, interlocutorii noștri ucraineni ne spun: «Vom discuta despre Crimeea». Să discutăm despre Crimeea din punctul de vedere al dezvoltării cooperării transfrontaliere. Rusia a lansat cooperarea între regiunile sale și țările străine. Sunt sigur că Vladimir Poutine va fi pregătit pentru aceasta. Dar [nu se va discuta despre] faptul că Crimeea este o regiune rusă, acest lucru nu se va discuta vreodată cu nimeni”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru postul de televiziune Rossiya 1.

Peskov a numit această eventualitate drept un „impas”.

„În Constituție este scris negru pe alb că constituie o infracțiune a vorbi despre înstrăinarea teritoriului rus […]. Mai avem încă multe de făcut, să continuăm schimbul de opinii și apoi vedem unde ne aflăm. Acest schimb de opinii este în desfăşurare”, a adăugat Peskov, citat de Sputnik France. 

Au fost stabilite contacte pentru o posibilă întrunire între preşedintele rus și cel ucrainean, dar nu este un lucru simplu, a spus anterior Dmitri Peskov.

„Într-adevăr, există contacte. Din partea noastră este colegul meu Dmitri Kozak [șef adjunct al administrației prezidențiale din Rusia, n. red.]. Ne gândim la un plan al chestiunilor care trebuie discutate […]. Dar acesta este mai degrabă conceptual, nu ceva concret”, a spus Peskov, referindu-se la afirmația lui Volodimir Zelenski cu privire la un început de dialog între administrațiile prezidențiale la o următoare întâlnire.

Dmitri Peskov a evitat să se refere la „puncte concrete pe o posibilă agendă”. „Este încă doar un proces, fără să existe o concretizare sau substanță”, a subliniat acesta.