Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Un europarlamentar român afirmă că certificatul verde are scopul controlării oamenilor

Cristian Terheș, europarlamentar PNȚCD, a dezvăluit pe pagina sa de Facebook dedesubturile și pericolele certificatului de vaccinare, menit, în opinia sa, să îi controleze pe oameni.
Sputnik

BUCUREȘTI, 21 mai – Sputnik. Cristian Terheș le transmite românilor, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că mult discutatul certificat verde nu face decât să condiționeze libera circulație în Europa.

Iohannis vrea campanie de vaccinare la sate

”După ce v-au mințit că au inițiat, susținut și votat "certificatul verde" pentru a vă "facilita", în fapt condiționa, libertatea de circulație în UE, Comisia, Consiliul şi Parlamentul European au ieșit azi din "impasul" pe care-l contesta Cioloș ieri și atâta au negociat pe seama drepturilor și libertăților noastre încât au ajuns la un "compromis" care e mai grav decât ce s-a votat în Parlamentul European”, atrage Terheș atenția.

Iată și realitatea din spatele certificatului verde, așa cum îl vede europarlamentarul român, care spune că, pentru a obține acel "Certificat UE Covid Digital" cu care să se poată circula, va trebui:

”a) să vă vaccinați cu un produs medical ale cărui "efecte complete încă nu se cunosc", așa cum a spus Comisarul Reynders Didier;

b) să vă testați rapid și să rezulte că nu sunteți infectați cu Covid;

c) să atestați, tot prin test rapid, că v-ați vindecat de Covid”.

Iar observațiile europarlamentarului sunt extrem de îngrijorătoare. Astfel, observă el, în timp ce vaccinul e gratuit, plătit de state, testele nu sunt gratuite.

”Consiliul (adică statele) au refuzat să aloce bani pentru teste, ca oamenii să se testeze gratuit. Prin urmare, poveștile pe care vi le-au spus europarlamentarii români, că testele vor fi gratuite, au fost minciuni”, tranșează Terheș disputa.

Ultima oră: certificatele de vaccinare, avizate!

El mai arată că, pentru a ieși din acest impas și pentru a mai potoli furia oamenilor, Comisia Europeană a spus că pune la dispoziția statelor 100 de milioane de euro ca să cumpere teste, în condițiile în care UE are o populație de 450 de milioane de oameni, ceea ce înseamnă că opțiunea va fi între vaccin gratuit și teste plătite.

De asemenea, în cadrul negocierii dintre Consiliu, Parlament și Comisie, s-a eliminat din textul regulamentului votat de Parlament posibilitatea de a obține certificatul de vindecare şi în urma testului serologic, care să ateste că ai anticorpi, mai observă Terheș, cu argumentul că "încă nu există suficiente probe științifice" că testele de sânge care atestă anticorpii anti-Covid ar fi fezabile.

Europarlamentarul român arată de aceea că, dacă te-ai îmbolnăvit și ai anticorpi naturali, e irelevant pentru acești politicieni, iar pentru ei e important e să te vaccinezi cu o substanță medicală ce nu oferă imunitate și ale cărei efecte complete încă nu se cunosc.

Dar Teheș vine și cu alte informații, cum ar fi că o parte din înțelegere a fost că statele vor putea folosi acest "certificat" și pe plan intern pentru îngrădirea drepturilor oamenilor!

”Acest certificat nu are legătură cu combaterea vreunei pandemii, ci cu derobarea oamenilor de drepturi și libertăți fundamentale pentru a-i putea controla”, este concluzia europarlamentarului.