BUCUREȘTI, 21 mei – Sputnik. În aceste zile se încheie mandatul diplomatului Pavel Alekseenko, secretar al Ambasadei Rusiei la București. Alekseenko se întoarce acum la Moscova pentru a-și continua cariera în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse.
Cei care l-au cunoscut au avut plăcerea descoperirii unui diplomat dornic să dezvolte relațiile cu România, iar pentru aceasta calea pe care a adoptat-o Pavel Alekseenko a fost cât mai buna cunoaștere a țării, sub cele mai diverse aspecte ale ei.
Excelent vorbitor de limba română, diplomatul din Moscova a fost preocupat să cunoască istoria și cultura României, tradițiile, dar și să colinde țara noastră, ca turist.
Pavel Alekseenko a fost foarte apreciat de ziariști, dar și de oamenii politici sau de personalități ale culturii care au participat la evenimente organizate de Ambasada Rusiei.
Diplomat de stil nou, elegant și jovial, cult și pasionat de nobila sa profesie, Pavel Alekseenko a participat la multe dezbateri interesante, în care punctele de vedere contrare au avut ca suport mereu argumente și cunoaștere.
În acest sens, Alekseenko este unul dintre cei care demonstrează că, odată cu Putin și Medvedev, diplomația rusă a devenit poate cea mai deschisă dialogului – evident, pentru cei care doresc să construiască, să dezvolte parteneriate bazate pe respect reciproc și profit bilateral, nu pe impunerea unor condiții și pe dublă măsură.
Alături de alți oameni de presă și de mulți alții care doresc sincer o reluare a relațiilor româno-ruse la cele mai ridicate cote, îmi exprim dorința de a-l revedea pe Pavel Alekseenko din nou la București, cu un nou mandat.
Până atunci, în numele meu și al redacției Sputnik Moldova – România, îi urez lui Pavel Alekseenko mult succes în cariera diplomatică!