Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Ridică-te și mergi înainte: Manizha – în finala Eurovision

Seara primei semifinale a concursului Eurovision pentru iubitorii de muzică din Rusia nu a fost cu siguranță plictisitoare – cântăreața Manizha, reprezentând Rusia la acest concurs cu piesa "Russian woman" ("Femeia rusă"), a ieșit a treia pe scenă.
Sputnik

Alexei Smirnov

Dacă în seara zilei de 18 mai ați deschis din greșeală Pervîi Kanal și ați văzut un bărbat pe tocuri, o femeie afro-americană cu coc și un om cu o minge disco în piept, nu vă faceți griji, nu este o selecție de videoclipuri ciudate de pe "TikTok" și nici un reportaj de la ziua de naștere a lui Filip Kirkorov – pur și simplu, în orașul olandez Rotterdam a început cel mai emoționant și neobișnuit concurs muzical – Eurovision 2021.

Doi chinuitori ani de așteptare, în timpul cărora milioane de oameni au reușit să se îndrăgostească de grăsuțul care dansează în videoclipul Little Big "Uno", iar apoi să se certe din cauza melodiei despre femeia rusă, s-au încheiat în cele din urmă, iar arena Rotterdam Ahoy a devenit, pentru săptămâna ce urmează, centrul muzical nu numai al Europei, ci și al întregii lumi.

A venit momentul ca toți iubitorii acestui sabat muzicalo-politic să scoată din dulapurile lor penele, boa, paietele și steagurile multicolore, care zac de doi ani acolo, și să le fluture lent sub melodii pop simple – Eurovision a început!

Oameni – efecte speciale

Marți, pe 18 mai, a avut loc prima semifinală a concursului, iar în baza rezultatelor au fost determinați primii zece finaliști norocoși.

Și, ca întotdeauna, Eurovisionul are o scenografie absolut superbă, la scară largă și o video-imagine grandioasă. Peste tot există ecrane uriașe, totul scânteie, sclipește, pâlpâie cu raze laser și uimește cu proiecții 3D luxoase, iar ecranele video cu prezentarea concurenților reprezintă aproape o lucrare de artă în sine.

Chiar și una din prezentatoarele Eurovision, Nikkie de Jager, arăta ca un adevărat efect special uriaș și un personaj de basm – chiar și Brienne de Tarth din "Urzeala tronurilor" ar putea invidia o astfel de înălțime.

Nici participanții la concurs nu au rămas în urma prezentatorilor și a organizatorilor concursului Eurovision în ceea ce privește vizualizarea impresionantă.

Vasil din Macedonia de Nord, în timp ce se afla pe scenă, în cel mai solemn moment, și-a desfăcut sacoul și a iluminat întreaga arenă din Rotterdam, precum și cartierele înconjurătoare, cu interiorul său disco.

Ridică-te și mergi înainte: Manizha – în finala Eurovision

Iar cântăreața din Irlanda, Lesley Roy (a cărei prestație a întârziat puțin din cauza unor probleme tehnice cu instalarea decorului), pentru toate cele trei minute cât a durat piesa, a fugit prin păduri de carton și s-a plimbat de-a lungul străzilor de hârtie, uitându-se simultan fie în sistemul de colectare a orașului Dublin, fie în coșurile de fum ale orașului Rotterdam.

Dar, din păcate, nici Vasil, nici Lesley Roy, în ciuda prestațiilor spectaculoase și a cântecelor drăguțe, nu s-au calificat în finala concursului.

Cum s-a călit oțelul

Ridică-te și mergi înainte: Manizha – în finala Eurovision

Seara primei semifinale a concursului Eurovision pentru iubitorii de muzică din Rusia nu a fost cu siguranță plictisitoare – cântăreața Manizha, reprezentând Rusia la acest concurs cu piesa "Russian woman" ("Femeia rusă"), a ieșit a treia pe scenă, ceea ce înseamnă că emoțiile și grijile pentru interpreta noastră erau asigurate chiar de la începutul transmisiunii TV.

Îngeri și demoni

Eurovisionul nu ar fi fost Eurovision, dacă nu ar fi existat un ușor raid de trash, absurdități și scandaluri, care însoțesc adesea acest concurs.

Concursul a început ca de obicei: primul concurent pe scenă a fost un grup din Lituania cu un solist pe tocuri. Și a devenit imediat clar că spectatorii ușor irascibili și intoleranți ar fi mai bine să se îndepărteze de la ecrane pentru o vreme.

Puțin mai târziu, pe scenă a ieșit un cântăreț din Suedia, care la fel a provocat, cel mai probabil, confuzie în rândul generației mai în vârstă din locurile mai retrase rusești din cauza exteriorului său.

Dar, în mod surprinzător, tema principală a primei semifinale Eurovision a devenit nu comportamentul libertin al anumitor straturi de gen ale comunității europene și ascensiunea pe tronul socialo-muzical a femeilor puternice și independente, ci o temă aproape religioasă și mitică a confruntării luminii și întunericului, binelui și răului, vrăjitoarelor rele și prințeselor frumoase.

Primul "aliluia" a fost cântat cu inspirație de artista din Slovenia și imediat, ca răspuns la această laudă divină, a urmat un track scandalos despre diavol, interpretat de femeia frumoasă din Cipru, care strălucea grație strasurilor.

În ajutorul artistei din Slovenia a venit în grabă reprezentantul Norvegiei, înfățișând un înger căzut. Este adevărat că cu haina de blană și cu costumul strălucitor, el arăta mai degrabă ca Alba ca Zăpadă trezită din hibernare.

Din păcate, Îngerul – Alba ca Zăpada nu a ajutat "Aleluiei" din Slovenia să se califice în finală, iar cipriota diabolic de frumoasă a sărbătorit victoria, logică pentru Eurovision, a întunericului asupra luminii.

În această luptă nemiloasă dintre îngeri și demoni a fost remarcată și artista din Azerbaidjan, cu o piesă despre curtezana Mata Hari, precum și grupul din Ucraina cu o solistă care arăta ca o vrăjitoare Maleficent, care, aparent, scufundăndu-se în mlaștinile cunoscute (care s-au umplut de noroi și alge) și înotând sub apă de mii de kilometri, a ieșit la suprafață în canalele din Rotterdam, pentru ca, apoi, în aceast fel, să apară pe scena concursului muzical.

Atât cântăreața din Azerbaidjan, cât și vrăjitoarea din Ucraina s-au calificat în finală, alăturându-se Norvegiei, Israelului, Rusiei, Maltei, Lituaniei, Ciprului, Suediei și Belgiei.

În general, prima semifinală a Eurovisionului a surprins plăcut în ceea ce privește calitatea, potențialul pieselor și vivacitatea, spectaculozitatea prestațiilor.

În special, poate fi remarcată Malta, a cărei reprezentantă susține mișcarea body positivity, populară acum, cu sloganul "Dați-vă la o parte slăbănogilor – astăzi lumea este condusă de grăsuți!".

Precum și Rusia cu carismatica și încrezătoarea Manizha, Norvegia, cu un înger plin de farmec care clipește drăguț, Suedia cu un cântec despre milioane de voci (la fel ca și cel al Polinei Gagarina din 2015) și Israel, cu o cântăreață pasionată cu pielea închisă, care susține că poate lua cea mai înaltă notă din participanții concursului.

Ale cui rugăciuni, vrăji, lozinci și alte argumente pentru câștigarea concursului muzical vor deveni cele mai atractive și convingătoare va deveni clar în curând – finala Eurovision va avea loc sâmbătă, 22 mai.