BRUXELLES, 18 mai – Sputnik. CJUE a hotărât astăzi că decizia din decembrie 2006 a Comisiei Europene de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare (MCV) a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției are caracter obligatoriu. Decizia se referă la o serie de reforme din România referitoare la organizarea judiciară, la regimul disciplinar al magistraților, precum și la răspunderea patrimonială a statului și la răspunderea personală a judecătorilor pentru erori judiciare.
Într-o primă etapă, Curtea, întrunită în Marea Cameră, constată că Decizia 2006/928 de instituire a MCV pentru România și rapoartele întocmite de Comisie pe baza acestei decizii constituie acte adoptate de o instituție a Uniunii, care pot fi supuse unei interpretări în temeiul articolului 267 TFUE.
De aici, Curtea stabilește că această decizie este obligatorie pentru că intră în domeniul de aplicare al Tratatului de aderare, ca măsură adoptată în temeiul Actului de aderare care este obligatorie pentru România de la data aderării sale la Uniune.
În ceea ce privește efectele juridice ale Deciziei 2006/928, Curtea constată că aceasta are caracter obligatoriu în toate elementele sale pentru România de la data aderării sale la Uniune și o obligă să atingă obiectivele de referință, de asemenea obligatorii, care figurează în anexa la aceasta.
Altfel spus, MCV este băgat cu forța ca decizie obligatorie pentru România deși reprezintă un act discriminatoriu față de alte state UE și nu a făcut parte din Tratatul de Aderare inițial.
Prin această decizie a CJUE, Bruxelles-ul pune căpăstrul pe sistemul de justiție din România în mod oficial, oferind un instrument juridic incontestabil – cel al decizie Curți Europene de Justiție - celor care vor să controleze țara prin justiție.
În ceea ce privește efectele juridice ale rapoartelor (MCV) întocmite de Comisie în temeiul Deciziei 2006/928, Curtea precizează că acestea formulează cerințe în privința României și adresează „recomandări” statului membru menționat în vederea atingerii obiectivelor de referință.
Într-o a doua etapă, după ce a constatat că reglementările care guvernează organizarea justiției în România intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928, Curtea amintește că existența însăși a unui control jurisdicțional efectiv destinat să asigure respectarea dreptului Uniunii este inerentă valorii statului de drept, care este protejată de Tratatul privind Uniunea Europeană.
În continuare, Curtea subliniază că orice stat membru trebuie să se asigure că organismele care, în calitate de „instanță”, fac parte din sistemul său de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii îndeplinesc cerințele unei protecții jurisdicționale efective. Întrucât se aplică judecătorilor de drept comun care sunt chemați să statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii, reglementările naționale în discuție trebuie să îndeplinească astfel cerințele menționate.
În această privință, prezervarea independenței judecătorilor în discuție este primordială pentru a-i pune la adăpost de intervenții sau de presiuni exterioare și pentru a exclude astfel orice influență directă, precum și formele de influență indirectă susceptibile să orienteze deciziile judecătorilor în discuție.
Foarte importantă este și deiciza CJUE din a cincea etapă, unde Curtea statuează că principiul supremației dreptului Uniunii se opune unei reglementări naționale de rang constituțional care privează o instanță inferioară de dreptul de a lăsa neaplicată din oficiu o dispoziție națională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 și care este contrară dreptului Uniunii.
Curtea amintește că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, efectele asociate principiului supremației dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispozițiile interne aferente repartizării competențelor judiciare, inclusiv de ordin constituțional, să poată împiedica acest lucru.
Amintind de asemenea că instanțele naționale sunt obligate, în măsura posibilului, să dea dreptului intern o interpretare conformă cu cerințele dreptului Uniunii sau să lase neaplicată din oficiu orice dispoziție contrară a legislației naționale care nu ar putea face obiectul unei astfel de interpretări conforme, Curtea constată că, în cazul unei încălcări dovedite a Tratatului UE sau a Deciziei 2006/928, principiul supremației dreptului Uniunii impune instanței de trimitere să lase neaplicate dispozițiile în cauză, indiferent dacă acestea sunt de origine legislativă sau constituțională.
Și aici, se observă, la fel, că CJUE statuează jurisprudența UE deasupra celei naționale, punând capăt de facto independenței sistemului judiciar românesc.