Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

A influențat scrisoarea lui Severin decizia Moscovei privind ”Lista neprietenilor”?

Ce influență și mai ales ce scop real a avut acel document bine scris de fostul șef al diplomației române? A influențat decizia Moscovei de a nu introduce România pe lista ”neprietenilor” – sau a avut un alt sens și scop?
Sputnik

BUCUREȘTI, 18 mai – Sputnik. Așa cum anticipam, Rusia s-a ținut de cuvânt și a publicat acea ”listă a neprietenilor”, care cuprinde doar două țări: SUA și Cehia.

NUCLEARA de la Moscova: Lista țărilor ”neprietenoase” – surpriză pentru România!

România, în ciuda dovezilor de ”neprietenie” oferite, promovate sau permise să plece de pe teritoriul său, nu a fost inclusă. Am expus argumentele care, în opinia mea, au făcut ca Rusia să nu considere România prin prisma aberațiilor din ultimii 15 ani, ci să ia în calcul… mul mai multe.

Dar, înaintea deciziei Moscovei, un demers a fost bine primit de opinia publică românească și de unii analiști, cu deschidere și cunoaștere către Est: scrisoarea deschisă a lui Adrian Severin, adresată președintelui Vladimir Putin și ministrului de Externe Serghei Lavrov.

Întrebarea pe care și-o pun unii analiști este dacă acel document bine scris de fostul șef al diplomației române ar fi influențat decizia Moscovei de a nu introduce România pe lista ”neprietenilor”, nici măcar ca o replică firească la introducere Rusiei ca ”amenințare” în Strategia de apărarea a României.

”Sunt convins că Scrisoarea lui Adrian Severin a influențat decizia Rusiei de a nu introduce România pe lista statelor ”neprietene””, a declarat Aurelian Pavelescu, cunoscut avocat și președinte ale PNȚCD.

În acest sens, intelectualul politician și avocat consideră că demersul lui Severin a fost ”Un mare succes diplomatic”.

La rândul său, Adrian Severin a comentat imediat după decizia Moscovei: ”Rusia nu a inclus România pe lista “neprietenilor”. A nu fi inamic nu înseamnă a fi amic, dar decât un război rece mai bine o pace rece”.

Deci, revin, întrebarea pe care și-o pun unii este dacă Scrisoare lui Severin a influențat – într-o măsură considerabilă, desigur - decizia Moscovei?

Ei bine, în primul rând să fim siguri nu vom ști niciodată dacă a fost așa. În al doilea rând, în opinia mea, cu siguranță nu a influențat-o.

La fel de sigur consider – și, probabil, au considerat și rușii, scrisoarea în cauză a fost un act de curaj și demnitate profesională a unui diplomat de înalt nivel.  Deci Adrian Severin merită toate felicitările!

Lavrov: Rusia va răspunde oricăror pași neprietenoși ai Statelor Unite

Dar, nu cumva punem problema greșit? De fapt, Severin nu a făcut un demers către Rusia pentru ruși – ci a făcut un demers care a trezit la luciditate multă lume… din România. Și cred că acesta a fost scopul real al excelentului om politic!

În fond, pentru noi ce e mai important – ca rușii să gândească… așa cum vrem noi (sic!) sau ca gândirea noastră să fie sănătoasă, logică și demnă?

Oare stând strâmb și gândind la fel, considerăm că soluția nu este propria îndreptare – ci să încercăm să influențăm ce și cum gândesc rușii sau americanii?

Dacă noi acceptăm să trăim în minciună și să acceptăm pierderea suveranității, a demnității și a propriilor interese major, mai contează oare cum gândesc marile națiuni?

Ori, în acest sens, scrisoarea lui Severin este un tratament pentru gândirea noastră bolnavă - nu pentru alții, precum rușii.

Deci, nu, nu cred că scrisoarea lui Severin a influențat Rusia – dar sper să influențeze România,  pentru că altfel, așa cum spune tot Severin – ”A nu fi inamic nu înseamnă a fi amic” - dar, completez eu, a deveni nimic este mai rău și decât a fi inamic, și decât a fi amic.