BUCUREȘTI, 13 mai – Sputnik. Acum puțin timp, președintele Klaus Iohannis i-a convocat joi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Florin Cîțu, șeful Internelor, Lucian Bode, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, precum și pe șeful DSU Raed Arafat.
Ședința va începe de la ora 16.00 – și la ea vor participa și vicepremierul Dan Barna, precum și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, doctor Adriana Pistol.
Ședința are loc la puțin timp după ce ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a recunoscut că există diferențe în privința raportărilor deceselor și infectărilor din pandemie.
Reamintim că Sputnik a publicat ancheta Iosefinei Pascal din care rezultă că, în perioada electorală a alegerilor impuse de Iohannis și PNL s-a înregistrat o creștere a deceselor cu 30.000 față de anii precedenți.
Luată la întrebări privind această situație, Ioana Mihăilă a recunoscut diferențele, dar a ocolit răspunsul, preferând prezentarea unei multitudini de date, fără cifre finale totale.