BUCUREȘTI, 13 mai – Sputnik. Anunțat cu mare tam-tam de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, programul de ore remediale ”Școală după școală” începe să își arate neajunsurile.
Iar acestea nu sunt generate de insuficienta implicare a cadrelor didactice, ci de faptul că dascălii nu și-au primit banii pentru orele remediale lucrate.
Programul a debutat deja de ore și jumătate, iar cadrele didactice nu au fost plătite.
Situația este cunoscută la vârful sistemului de Educație: directorul Unității de Management din Ministerul Educației, Liliana Preoteasa, spune că încă nu este semnat contractul, dar a dat asigurări că activitățile cadrelor didactice vor fi recunoscute de la începutul programului, adică din luna martie 2021.
”În momentul în care contractul va fi semnat, plățile se vor putea face. Termenele de plată și procedura sunt în ordinul de ministru 3300/2021”, spune Liliana Preoteasa, potrivit edupedu.ro.
În data de 24 aprilie a anului în curs, minstrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că se fac toate eforturile pentru plata orelor remediale din luna martie încă dinainte de Paște, adăugând că proiectul a fost validat și că se poate trimite solicitarea de plată pentru 146.000 de elevi din învățământul primar și gimnazial și pentru 90.000 de elevi din învățământul liceal.
Potrivit ordinului de ministru care reglementează plata orelor remediale, acestea se plătesc cu 100 lei brut/oră.