Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

UE se deschide pentru călătorii vaccinați din țări extra-comunitare

Comisia Europeană a recomandat ieri să fie autorizată din nou intarea pe teritoriul UE a cetățenilor non-UE vaccinați anti-Covid provenind din țări unde situația epidemiologiă este considerată bună.
Sputnik

BRUXELLES, 4 mai – Sputnik. Cele 27 de țări membre UE autorizează în mod curent resortisanții din șapte țări, printre care Australia și Singapore, să intre pe teritoriul european pentru motive considerate non-esențiale, arată Sputnik Franța

Comisia Europeană a propus relaxarea restricțiilor la intrarea în UE

Comisia a propus însă lărgirea listei autorizând călătorii provenind din țări care nu au mai mult de 100 de cazuri la suta de mii de locuitori pentru o perioadă de 14 zile, față de 25 de cazuri la suta de mii de locuitori, cum e în prezent.

”Comisia propune autorizarea intrării în UE pentru rațiuni non esențiale nu doar tuturor persoanelor provenind din țări cu o bună situație epidemiologică, ci și tuturor persoanelor care au primit ultima doză dintr-un vaccin autorizat de UE”, a transmis Executivul european printr-un comunicat.

”Acest lucru poate fi lărgit la vaccinurile care au trecut de procedura de înregistare a OMS pentru utilizarea de urgență. În plus, Comisia propune ridicarea pragului relativ la numărul de noi cazuri de COvid 19 utilizat pentru a stabili o listă de țări din care toate călătoriile sunt autorizate”, a adăugat Comisia, precizând că lista ar trebui mărită.

Pentru  limita riscul importului de tulpini noi, Comisia a propus în egală măsură intoducerea unui mecanism de urgență permițând adoptarea rapidă de restricții pentru țările unde situația sanitară se deteriorează.

Țările UE, al căror acord e obligatoriu pentru punerea în aplicare a noilor măsuri, ar trebui să înceapă examinarea lor începând de astăzi.

Comisia a declarat că reciprocitatea ar trebui luată în considerare în decizia de a autoriza călătoriile de agrement din țările din afara blocului european.

Pragul de contaminări propus nu ar permite însă cetățenilor americani să călătorească liber, dar i-ar include pe resortisanții britanici și ruși, conform ultimelor date epidemiologice.