Este un manifest împotriva ideii ”Vrem o țară ca afară” – în condițiile care, de fapt, ni se cere să uităm cine suntem și de unde venim”.
Melodia ”Terorist” a fost la lansată acum puțin timp pe YouTube și în introducere se spune clar: ”Melodia următoare e un statement, nu e entertaiment!”
”Ea nefiind in concordanță cu trending-ul si ridicând nişte probleme reale ale societății româneşti, o să deranjeze!”, scriu celebrii Puya și Sișu, alături de interpreta Oana Marinescu.
Autorii știu la ce se așteaptă: ”Scenariul ne este super cunoscut din experiențele anterioare! O să primim sute de comentarii proaste pe net de la diverşi ''activişti " (se pare că nu scăpăm nici în democrație de ei) care o să ne facă cu ou şi cu oțet pentru că nu suntem de acord cu retorica generală”.
”Melodia nu o să o auziți la radio și nici nu cred ca o să vă fie sugerată de vreuna din platformele online, o să vedeți sute de caterinci , glumițe și răutăți la adresa noastră, o să ne fie scoase la iveală toate greşelile trecutului şi se va încerca pe toate căile să fim discreditați sau socotiți nebuni”, scrie ”La Familia”, subliniind că ”E o tehnică cu care suntem deja obișnuiți”.
Dar, spun celebrii muzicieni – ”hei, rap-ul despre asta este!! Nu numai despre floricele, distracție, branduri de haine, maşini tunate, cururi bombate şi droguri, băi frate...”
”Rap-ul deranjează, nu coafează! E părerea oamenilor simpli de pe stradă, fie că place sau nu, LA FAMILIA are ceva de zis iar voi toți cei care ați fost alături de noi încă din prima zi, nu vă temeți!”, se arată în text.
De fapt, ”niciodată nu am fost 100% acceptați sau plăcuți”, scriu nonconformiștii artiști. ”Cine încearcă să îi mulțumească pe toți nu mulțumește pe nimeni iar noi suntem aici să reprezentăm valorile în care NOI și VOI credem... la restu .. le urăm succes”.
”Dumnezeu să ne ajute pe toți!”, încheie ”La Familia”, trupă care nu fac primul gest pentru apărarea naționalismului și credinței. Ei au fost printre primii care au manifestat la „Referendumul pentru familie” și au multe melodii în care susțin… ceea ce nu vrea globalismul anihilator al sentimentelor naționale profunde.