BUCUREȘTI, 30 apr – Sputnik. Fostul președinte și actual europarlamentar Traian Băsescu a avut o intervenție în plenul Parlamentului European în care s-a opus vehement intenției europene de a introduce ”certificatul verde” de vaccinare pentru COVID – 19.
Băsescu a pornit de la faptul că în statele membre UE vaccinarea NU este obligatorie.
”Pe cale de consecință, prin introducerea "certificatelor verzi” vom avea două categorii de cetățeni”, a arătat Băsescu.
- cetățeni vaccinați, ”care vor deține o ”adeverință verde” și care vor putea călători fără costuri suplimentare”;
- cetățeni care nu au dorit să se vaccineze – ”Această categorie de europeni, pentru a călători, spre exemplu, în vacanță, va trebui să plătească un test PCR înainte de călătorie”.
Ori, asta duce la o altă problemă – costurile de testare.
Băsescu dă exemplul unei familii cu 4 membri care pentru a pleca în vacanță, este nevoită să cheltuie ”400-500 euro, adesea mai mult decât biletul de avion”.
Se creează astfel un tratament care discriminează”, spune Băsescu, care atrage atenția că ”pentru a atenua efectele acestei discriminări temporare, este obligatoriu ca SM să asigure testarea gratuită a cetățenilor care nu s-au vaccinat”.
”Așa cum obținerea ”adeverinței verzi” este gratuită pentru cetățenii vaccinați și testele PCR sau antigen, trebuie să fie gratuite pentru cei care nu s-au vaccinat”, conchide fostul președinte ale României.