BUCUREȘTI, 22 apr – Sputnik. Cazul bărbatului din Pitești, județul Argeș, care și-a pierdut viața după o intervenție a Poliției continuă să stârnească interes și reacții atât în spațiul public, cât și în rândul polițiștilor.
Este vorba despre cazul bărbatului în vârstă de 63 de ani din Pitești care a decedat la scurt timp după ce a fost imobilizat de polițiști. Oamenii legii spun că bărbatul vonsuma alcool la masa unui restaurant unde izbucnise un incendiu și, deși a fost somat să părăsească incinta, a refuzat.
De fiecare dată când a fost scos de polițiști, acesta a insistat violent să se întoarcă, astfel că oamenii legii l-au imobilizat, scrie mediafax.ro.
Medicul legist Dan Manu a declarat că bărbatul a murit asfixiat și că moartea a fost una violentă.
Directorul de comunicare și purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, comisar șef de Poliție Christian Ciocan a explicat, pentru Agenția de Presă Sputnik, că Federația a luat atitudine față de declarațiile medicului legist.
Ciocan spune că a văzut în media care sunt etapele în această cercetare care se derulează direct sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
În aceste condiții, Federația a avut astăzi, 22 aprilie 2021, o întrunire la nivel de board cu președintele Federației Ionel Babuș, în urma căreia au rezultat mai multe concluzii.
Caz unic în istoria României
În primul rând, spune Christian Ciocan, nu va fi făcută nici o precizare vis-a-vis de ancheta în sine, neemițând nici o judecată de valoare din foarte multe motive – în primul rând, pentru respectarea legislației având în vedere că această anchetă este în competența procurorului de caz.
Mai mult decât atât, în această fază a urmăririi penale orice declarație este nu numai neavenită, ci și interzisă.
”Am constatat, tot prin intermediul mass-media, și, din câte știm noi, pentru prima dată în istoria României, cum un medic legist, în această fază a urmării penale, când toate lucrurile sunt secrete, a ieșit în spațiul public și a făcut precizări vis-a-vis de rezultatele pe care le-a obținut în urma expertizei”, spune Ciocan.
Acesta a subliniat că medicul legist are alte atribuții și nu acelea de purtător de cuvânt într-un caz aflat în competența procurorului.
Medicul legist respectiv a făcut declarații pe proprie răspundere, chiar dacă era alături de un procuror.
Mai mult, afirmă directorul de comunicare și purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, comisar șef de Poliție, procurorul nu a făcut nici un fel de declarații referitoare la cauza morții.
”Noi constatăm că o astfel de manieră de lucru pune în pericol grav prezumția de nevinovăție prin inducerea în conștiința opiniei publice a faptului că persoanele respective, aflate în cercetare, ar fi deja vinovate. Or, lucrul acesta este extrem de grav atât pentru valoarea de drept individuală, cât și pentru valoarea de drept generală, pentru că ne referim la prezumția de nevinovăție care este prevăzută în Constituția României”, a explicat comisarul șef de poliție Christian Ciocan.
În opinia sa, această manieră de lucru, total neconformă cu ceea ce nseamnă procedură și lege pe acest domeniu de cercetare penală poate pune în pericol grav chiar actul de justiție.
Fapt pentru care Federația s-a întrunit, a analizat și va decide prin ce modalitate sau dacă este oportună introducerea unei plângeri penale față de declarațiile medicului legist respectiv, ținând cont de faptul că procurorul efectuează cercetarea și nu se poate introduce în spațiul public, în mod aprioric, opinia unui specialist care să conducă la anumite idei care nu au nici o legătură cu finalitatea actului de justiție.
O hotărâre a justiției din România poate fi pusă în aplicare numai după rămânerea acesteia definitivă și irevocabilă.
”De aceea, Federația nu face nici un fel de precizare vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat în acel caz ci doar reafirmă necesitatea ca toate verificările să țină cont de procedurile de intervenție, de legislația în materie, de condițiile concrete în care acel fapt nefericit s-a petrecut”, a explicat Ciocan.
Situația polițiștilor, una gravă
Mai mult, comisarul șef de poliție spune că, de la acest incident, situația polițiștilor a devenit una gravă. Este vorba despre faptul că polițiștii, nu doar cei din Argeș, ci și cei din toată România, sunt efectiv timorați în a mai interveni chiar pe procedură și pentru aplicarea legii, având în vedere lucrurile care se produc ulterior.
Ciocan a subliniat că nu se referă la cercetare, care este normală, la fel ca și în cazul folosirii armamentului, ci pentru faptul că, înainte de finalizarea verificărilor și hotărârea instanței, în spațiul public se propagă deja această opinie indusă a vinovăției.
”Sunt cele două aspecte: acea atitudine a medicului legist respectiv care va fi sancționată de Federație – repet: prin analizarea introducerii unei plângeri penale și doi trebuie să înțelegem cu toții că poliția nu face legi, ci doar acționează în conformitate cu legea. Acolo unde se încalcă legea suntem primii care spunem că trebuie aplicate sancțiuni, tocmai pentru ca oamenii să aibă oamenii în această forță a statului”, a explicat Ciocan.
Acesta a subliniat că polițiștii trebuie să aibă garanția că legea va fi respectată și în ceea ce-i privește vis-a-vis de cercetare.
Nu în ultimul rând, directorul de comunicare și purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, comisar șef de Poliție Christian Ciocan, a afirmat că evenimentul nu este numai nefericit, dar și extrem de grav.
”Regretăm, la rândul nostru, ceea ce s-a întâmplat acolo și anume că o persoană a decedat dar încă o dată venim și spunem că cercetarea trebuie făcută sub toate formele ei și nu trebuie să existe nici un fel de rabat nici măcar acela referitor la unele acțiuni, cum a fost și acea declarație a medicului legist chiar dacă alături de procuror, care nu face deloc bine ci, dimpotrivă. Vom cere și cuantificarea efectelor acelei declarații în economia procesului penal și în aplicarea cu obiectivitate a justiției în țara noastră”, a declarat directorul de comunicare și purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, comisar șef de Poliție Christian Ciocan.