Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Germania vrea să cumpere vaccinul Sputnik: 30 de milioane de doze numai în această vară

Premierul landului Saxonia, Michael Kretschmer, a anunțat că Germania vrea să cumpere până la 30 de milioane de doze Sputnik în această vară dacă Agenția Europeană a Medicamentelor va autoriza acest vaccin
Sputnik

BRUXELLES, 22 apr – Sputnik. Germania dă un semnal foarte important prin premierul landului Saxonia Michael Kretschmer care a afirmat că Germania vrea să cumpere 30 de milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik.

Bundestagul german a înăsprit lockdown-ul pe fundalul protestelor

De altfel, și ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a anunţat, în urmă cu o săptămână, că ţara sa va începe discuţii cu Rusia în vederea eventualei achiziţii de doze de vaccin Sputnik V, în caz de aprobare a acestuia de către Agenţia Europeană a Medicamentului.

„Am explicat în numele Germaniei, la Consiliul miniştrilor sănătăţii din UE, că noi vom discuta de manieră bilaterală cu Rusia, mai întâi pentru a şti când şi ce cantităţi ar putea fi livrate”, a declarat Spahn la un post de radio.

Diferența față de modalitate de abordare a altor vaccinuri constă în aceea că din partea Comisiei Europene s-a anunţat că aceasta nu va negocia în numele celor 27 de state membre cumpărarea acestui vaccin, așa cum a făcut în cazul vaccinurilor din Occident.

„Livrările ar urma să intervină în următoarele 2 până la 4-5 luni pentru a face cu adevărat o diferenţă faţă de situaţia noastră actuală” în ce priveşte numărul de vaccinări, a precizat Spahn în aceeași intervenție la radio, încercând să răspundă astfel criticilor privind întârzierea vaccinării în Germania.

Bavaria, cel mai mare land german, a anunţat miercurea trecută că va negocia un „contract preliminar” în vederea achiziţiei de 2,5 milioane de doze de vaccin Sputnik V, sub rezerva aprobării acestuia de către EMA.