Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis, declarație surpriză – încredere mică în Guvern

La depunerea jurământului de către noul ministru al Sănătății, președintele Iohannis a folosit expresii care denotă slaba sa încredere în guvern
Sputnik

BUCUREȘTI, 21 apr – Sputnik. Președintele Iohannis a susținut o scurtă declarație de presă la Cotroceni, cu ocazia depunerii jurământului de către Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății.

CV: Cine e Ioana Mihăilă – noul ministru al Sănătății

Un decurs scurt, care s-a dorit formal, dar care denotă un aspect surprinzător, dar evident: slaba încredere a președintelui în ”reziliența” guvernului, ca să folosim un termen la modă.

În fapt, președintele a folosit formula ”modus vivendi” – ”în coaliție s-a găsit un modus vivendi”, expresia latină fiind folosită atunci când se vorbește de un mod de conviețuire bazat pe compromis.

Deci, cu totul diferit de ideea de parteneriat, de comuniune de idei și politici, care ar asigura stabilitatea unui guvern.

Adică rezultă clar că președintele consideră că e un guvern de compromis!

Mai mult, Iohannis îi atrage atenția Ioanei Mihailă că preia ”un minister foarte complicat, Ministerul Sănătății, într-o perioadă extrem de dificilă, de pandemie” – de unde până acum spunea că totul e un succes! Vaccinarea, bătălia cu pandemia etc.

Iohannis i-a urat ”multă putere de muncă, mult succes!” și apoi a spus sau scăpat expresia cu pricina: ”Vă doresc să vă integrați în echipa guvernamentală și cred că este un moment bun să spun că sunt foarte bucuros că în coaliție s-a găsit un modus vivendi care ne dă tuturor speranțe că lucrurile, de acum înainte, vor merge și mai bine”.

”Și, în acest sens, doresc și Guvernului să găsească o colaborare foarte bună între membrii Guvernului și, în acest caz special, să o sprijiniți pe noua colegă, doamna ministru Mihăilă, fiindcă va avea enorm de multe probleme de rezolvat”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Deci, uneori adevărul iese la iveală și din… declarații scurte și oarecum formale. În acest caz, adevărul despre puțina încredere a președintelui în acest guvern de compromis.