BUCUREŞTI, 20 apr – Sputnik. „De cinci zile, asistăm la o scădere a epidemiei”, a declarat Olivier Véran, Ministrul francez al Sănătății, într-un interviu pentru Le Télégramme pe 19 aprilie.
Potrivit acestuia, deși se înregistrează mai puține cazuri noi zilnic, în medie 33.000 de cazuri, „această reducere rămâne fragilă”, „scăderea nu este încă suficient de rapidă și clară” și „suntem încă la un nivel epidemic foarte ridicat”.
Între 15 și 18 aprilie, numărul de cazuri noi de Covid-19 identificate de Sănătatea Publică din Franţa a scăzut treptat de la 38.045 la 29.344 de cazuri pe zi. Cu toate acestea, numărul pacienților spitalizați a crescut în ultimele cinci zile, cu o creștere totală de 573 de pacienți care au necesitat tratament spitalicesc, potrivit Sputnik France.
Autoritățile au în vedere o ridicare treptată a restricțiilor, a explicat ministrul. În special, se prevede redeschiderea școlilor cu participare fizică pe 26 aprilie și redeschiderea școlilor medii și gimnaziale pe 3 mai. „O serie de relaxări” sunt luate în considerare și de la mijlocul lunii mai.
În ridicarea restricţiilor, se ia în considerare situaţia la nivel teritorial, în funcție de contextul de sănătate local.
Potrivit cifrelor publicate pe site-ul Ministerului Solidarității și Sănătății, peste 4,2 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin și mai mult de 1,8 milioane a doua doză în luna aprilie, ceea ce aduce numărul total de vaccinați, total sau parțial, la 17.426.106.
De asemenea, conform Sănătăţii Publice din Franţa, pe 19 aprilie, țara avea 31.214 pacienți spitalizați cu Covid-19, între care aproape 6.000 în terapie intensivă.
12.561.498 francezi au primit cel puțin o doză de vaccin până pe 18 aprilie şi 5.296.222 de cazuri de coronavirus au fost confirmate până pe 19 aprilie.