Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Franţa: se menţine obiectivul relaxării restricţiilor din această dată – măsuri

În timpul unei videoconferințe joi cu aproximativ 15 primari, președintele Franţei Emmanuel Macron a abordat chestiunea redeschiderii școlilor şi a anumitor locuri, în special a celor culturale.
Sputnik

BUCUREŞTI, 16 apr – Sputnik. Emmanuel Macron a declarat joi seara, într-o videoconferință cu aproximativ 15 primari, că intenționează în continuare să redeschidă muzeele și terasele de la jumătatea lunii mai, după care va avea loc o redeschidere treptată, în etape, „la fiecare trei săptămâni dacă totul merge bine”, au declarat pentru AFP mai mulți participanți la această videoconferință.

O regiune din Franța a făcut o precomandă pentru Sputnik V

Macron a confirmat, de asemenea, că școlile se vor redeschide la datele programate (26 aprilie pentru școli și 3 mai pentru colegii și licee).

Preşedintele „a fost foarte ferm în ceea ce privește redeschiderea școlilor”, a declarat Marie-Claude Jarrot, primarul oraşului Montceau-les-Mines, din departamentul Saône-et-Loire.

Emmanuel Macron, care a reunit apoi 12 miniștri prin videoconferință, nu s-a angajat ferm cu privire la data de 15 mai pentru redeschiderea locurilor culturale, dar a repetat că „prioritatea sunt muzeele și terasele”, a declarat primarul, potrivit Sputnik France

Președintele Republicii a sugerat că aceste redeschideri ar putea fi „teritorializate” în funcție de situația sanitară din diferitele regiuni.

Pentru redeschiderea restaurantelor, care va avea loc într-o a doua etapă, nu s-a oferit însă o dată precisă. Președintele „s-a arătat convins de strategia sa, dar a arătat precauţie cu privire la relaxare”, a declarat primarul Morgan Berger al oraşului Cognac, departamentul Charente.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, a confirmat, pentru Les Echos, că „anumite locuri culturale și anumite terase se vor redeschide la mijlocul lunii mai”. „Acesta este termenul la care lucrăm”, în speranța unei scăderi a presiunii asupra spitalelor „poate încă de săptămâna viitoare”, în contextul în care Franța a depășit joi 100.000 de morți.

În ceea ce privește școlile, „pentru unii, întoarcerea la clasă s-ar putea face în grupuri înjumătăţite”, cu mai multe teste în școlile din regiunile cele mai afectate de epidemie şi vor putea fi oferite acolo şi teste rapide care pot fi făcute fără asistenţă medicală, a adăugat Gabriel Attal.