Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Biden și Putin se vor întâlni la Viena?

Austria a dezvăluit intenţia de a găzdui un potențial summit la nivel înalt între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american, Joe Biden, după ce liderul american a spus că cei doi preşedinţi ar trebui să se întâlnească într-o „țară terță”.
Sputnik

BUCUREŞTI, 14 apr – Sputnik. Potrivit mai multor canale media rusești, cei doi preşedinţi au fost în comunicare directă cu Ministerul de Externe din Viena.

Kremlinul: Discuția dintre Putin și Biden a fost una lucrativă

„Dacă Rusia și Statele Unite decid să organizeze un summit la nivel prezidențial, este un lucru lăudabil. Decizia dacă se va desfăşura, precum şi cu privire la când și unde va avea loc un astfel de summit depinde de ambele țări. Desigur, Austria este întotdeauna disponibilă pentru negocieri la nivel înalt de orice fel”, a declarat ministerul pentru agenția de presă din Moscova RIA Novosti.

De asemenea, Finlanda s-a oferit să găzduiască summitul, potrivit agenției de presă din Moscova TASS, care a dezvăluit că Helsinki a făcut propunerea înainte de o convorbire telefonică marți între președintele țării Sauli Niinistö și Putin. În 2018, Finlanda a fost gazda unei întâlniri față în față între liderul rus și președintele american Donald Trump. Întâlnirea a fost considerată neproductivă, nefiind emis nici un comunicat comun după aceasta.

Viena a fost anterior gazda a numeroase întâlniri între Moscova și Washington și este de obicei locul pentru desfășurarea discuțiilor privind controlul armelor, potrivit RT. Ultimul summit care a implicat cele două națiuni, desfăşurat în Austria, a avut loc în iulie și s-a axat pe securitatea spațială și armele nucleare.

Președintele SUA a propus miercuri o posibilă întâlnire față în față între Biden și Putin. Potrivit unui comunicat al Casei Albe, cei doi lideri au discutat „o serie de probleme regionale și globale”, Biden reafirmându-și „obiectivul de a construi o relație stabilă și previzibilă cu Rusia, în concordanță cu interesele SUA”.

Potrivit Kremlinului, Biden a propus „normalizarea situaţiei pe calea bilaterală” și a sugerat o concentrare pe „aspecte urgente precum asigurarea stabilității strategice și controlul armelor”.

Propunerea vine după luni întregi de relaţii tensionate şi deteriorate între Moscova și Washington. În martie, Biden a fost de acord cu sugestia prezentatorului ABC George Stephanopoulos care a spus că Putin este un „ucigaș”, ceea ce a dus la retragerea ambasadorului rus la Washington, Anatoli Antonov. De asemenea, președintele SUA a mai spus că Rusia va „plăti un preț” pentru presupusul amestec în alegerile prezidențiale din 2020 din America.

Dialogul telefonic vine şi în contextul tensiunilor intensificate în regiunea ucraineană Donbass, existând temeri în creștere că conflictul s-ar putea transforma într-un război de proporţii.